raducu. adicatelea… eu

Ştiţi cum se numeşte în psihologie, atunci când, de exemplu, vă aflaţi pe pârtia de ski cu mai mulţi prieteni şi vă e frig şi îl întrebaţi pe unul din ei: “Nu ţi-e frig?”, deşi e clar că întrebarea se trage de la ceea ce simţi tu?

Sau când vă e foame şi deschideţi frigiderul întrebându-l pe cel de lângă voi: “Nu ţi-e foame?”. Aceeaşi cauză.

Nici eu nu ştiu cum se numeşte. Poate mă lamureşte şi pe mine cineva. Am o pată pe creier iar neuronii mei o confundă cu o baltă. Aşa că-i ţin în lesă, să nu bea apă d-asta, mizerabilă.

P.S. Mă întreb dacă a fost aceeaşi situaţie, atunci când cineva m-a întrebat: “Nu te-ai plictisit de mine?”

Abia a ieşit din baie. Nu a auzit-o când a intrat. Nici măcar nu s-a întrebat cum a intrat. Stă împietrit în uşa băii şi se holbează la scena ce se petrece în patul lui regal din lemn de tec, cu baldachin din mătase purpurie, atât de fină, încât pielea ei pare că a luat foc de-a binelea, privită printr-însul.

E de o frumuseţe desăvârşită. Şi cum se întinde şi cum se răsuceşte în pat, oferă privirii lui imaginea perfecţiunii. Stând pe o parte, lăsând rochiţa-i albă să-i dezvelească coapsele sculptate de îngeri, cu un umăr gol ce pare că cerşeşte o sărutare, işi trece mâinile-i delicate prin păru-i negru, lăsându-l să se răsfire pe perna imensă ce se mişcă în tandem cu ea şi pare că suspină înconjurată de parfumul ei divin.

Cu capul pe spate, întinsă ca un arc într-un spasm de plăcere, işi trece peste buzele-i flămande de dragoste, două degete… încet… încet… conturându-le şi făcându-le să tremure, înainte de a porni pe gât, în jos. Cu unghiile-i ce par înmuiate-n sânge, ca două pete pe rochiţa imaculată, încearcă să o rupă, să ajungă la sânii-i ce se conturează sub satinul fin.

Cealaltă mână-i este de pe-acum pe coapsă, urcând uşor spre fese şi zgâriind cu unghiile bronzu-i de cleopatră, lasând mici poteci ce parcă vor să îi arate drumul pe care el îl va urma cu limba…

Să… continui?     da/nu

până atunci…

Atunci s-a întâmplat. El a ştiut că s-a întâmplat ceva… Nemişcat şi nud, cu prosopul căzut, fapt pe care nici măcar nu-l observase, cu gura căscată… a ştiut. A ştiut că i-a intrat o muscă-n gură şi s-a înecat ca prostu’ !!

Hahahaha.

Nici nu s-a răcit bine primul post, că a şi picat serverul pe care are blogul meu umil baza de date.

Îmi cer scuze celor care au trecut pe aici în timpul în care pagina era… goală.

* * *

Azi ascultam:

* * *

Oh… despre melodie… să nu uit… dom’şoara din spate… da, da… nu… nu tu… cealaltă… da, tu… creaţa… da, tu… stai flexată că nu e pentru tine.

Şi uite-mă cum scriu din nou pe blog…

Vechii mei cititori, dacă mai trăiesc, îşi vor da seama imediat că ceva nu este în regulă cu blogul…
Ei bine… l-am schimbat. Cred, de fapt, că m-am schimbat.

Simţeam că “aventuri în rromânia” nu mă mai reprezintă. Am ţipat la idioţi, am înjurat toţi cretinii care ne conduc sau nu, am scris despre tot ce vedeam că nu e normal în jurul meu. Scriam… despre alţii. Cred că a venit vremea să scriu şi despre mine…
Voi republica, din când în cănd, câteva bloguri mai vechi.

Trebuie să vă mai spun de la bun început că voi încălca una din regulile de aur ale acestui blog. Şi anume acela de a nu înjura pe faţa. Înainte nu înjuram pentru că aşa mi s-a cerut… Mă citeau neamurile. Nu mai este cazul. Aşa că v-o spun direct dragii mei cititori, voi înjura daca voi simţi nevoia. Şi dacă unora dintre dvs. nu le place, îi rog respectuos să închidă browserul şi să nu mai dea pe aici până nu schimb iar blogul, dedicându-l canalului TV de desene animate Cartoon Network.

* * *

Până la un articol viitor, rumegaţi una din lesă:

Credeţi că aţi putea fi fericiţi dacă v-aţi îndrăgosti de cel mai bun prieten / cea mai bună prietenă?