raducu. adicatelea… eu

Așa cum am promis în postarea mea de pe vremea când eram pe malul celălalt al băltoacei numită Atlantic, revin cu noi destăinuiri despre ce am trăit printre ei. Printre hamericani.
În principal, m-a frapat obsesia lor pentru dimensiunile (2 – 5)XL. De la aspectul fizic al multora dintre ei, nu toți sunt obezi, și continuând cu modul de viață (casa + mașina + …). Nu știu dacă este o chestie culturală sau doar suferă de obsesia dimensiunilor. Precizez, toate astea sunt valabile pentru cei care-și și permit. Cei cu venituri modeste sau reduse, cu siguranță se înghesuie în apartamente de dimensiuni comparabile cu cutiile de chibrituri.
Promisesem și poza, cu ceea ce numeau masină compactă pe contractul de închiriere.

Asta la ei reprezintă ceea ce este pentru noi un Twingo sau un Corsa.
Un alt lucru care în unele situații poate părea chiar exagerat (pentru un european, cel puțin), este patriotismul de care dau dovadă. Am aterizat la Boston pe 12 Septembrie, iar data de 11 Septembrie este încă proaspătă în memoria lor. Motiv pentru care fiecare casă avea arborat drapelul cu stelutze și liniutze, în semn de comemorare. Ca și o curoiozitate, oare la a câta casă găsești în RRomania un drapel? Iar ca și o paranteză, olandezii sunt obligați să aibă fiecare casă un drapel, iar in ocaziile care cer asta (vezi ziua reginei) să-l arboreze.
Ar fi cazul să scriu și despre ce mi-a placut, insă aici prefer o înșiruire simpla, ca e mai simplu și nu sunt foarte multe. Prețul la carburant, mâncarea (omletele consistente de la micul – dejun sau halca de carne de un sfert de livră din hamburger), diversitatea la ea acasă, prețurile.
În orice caz, nu știu cum ar fi să trăiești zi de zi acolo, dar ca turist e un loc interesant de vizitat. Motiv pentru care, vacanța de vara a anului care vine este deja planificată.

Dupa ce am luat ban pe photobucket numai pentru ca dobitocii aia nu inteleg ce este arta, revin cu un nou episod de fotografie erotica.

(nu accesati fotografiile daca aveti sub 18 ani !)

CASTIGATOAREA de azi:

Cred ca multi dintre voi ati papat carne de pui din import, mai precis din China, recomandata ca fiind fiarta inabusit sau afumata.
Prin acest proces de fierbere/afumare se urmareste de fapt ascunderea unor urme.
Ce fel de urme?
Pai sa urmarim procesul tehnologic al productiei de carne de pui al unei firme din China.
Lectura placuta…

Totul incepe in zorii zilei, mult inainte de a canta cocosul, ca sa raman in subiect.
Incepe cu o cursa contra-cronometru a unor angajati numiti colectori.
Trec baietii astia din casa in casa si colecteaza puii de gaina.

Unii oameni s-au obisnuit si si-au au invatat lectia.
Deja si-au facut un obicei in a vinde colectorilor puii.
Ba chiar au in curti locuri special amenajate unde depoziteaza puii in asteptarea colectorilor.

Ah. Am uitat sa spun ceva foarte important!
Colectorii cumpara puii… morti!

Nu-i bai.
Caci colectorii duc puii morti in depozitul lor, unde stau depozitati ceva mai igienic decat in curtile oamenilor.
Lipseste motocicleta. Poluare zero.

Acum incepe o alta cursa contra-cronometru, ca intra puii in putrefactie si inregistreaza firma pierderi.
Se ia un cazan – neaparat ruginit – si se cufunda puii in el, cu totul.
Apoi baietii incep sa smulga penele mortaciunilor.

La ce putoare e acolo, chiar si cei mai experimentati lucratori dau la… rate, sa zic asa.

Raspuns “da”. Nenea ala chiar vomita.
Ce mare lucru niste voma-n plus? Macar e proaspata.
Dupa inlaturarea penajului, baga baietii niste tratamente chimice, cica pentru decontaminare.
Las’ ca-i bine. Scapa cu ocazia asta si de enzimele si bacteriile din voma.

In fotografia de mai sus puteti vedea ca locul de depozitare este la standarde inalte.
Mai jos, la standarde si mai inalte (ca doar sunt la inaltime, in cada) se adauga coloranti pentru a aduce marfa la aspectul dorit.
Mmm… Yummy…

Dupa ce zac juma’ de zi acolo, timp in care din cand in cand marfa este verificata si stropita de angajatul cu voma (uite ca a alunecat pe voma cand a apasat triggerul aparatului foto)…

… puii sunt depozitati in locuri special amenajate si sunt gata de ambalare si transport catre prostii din rromania, dar nu numai.

Eu nu bag mana-n foc pentru faptul ca puii primesc doar portii de voma. Transpiratia e la mare cinste in aceste camere speciale de prelucrare…

Pana atunci, insa, pofta buna !

GUEST POST – scris de Irinel Rad

Poate ca o sa aveti impresia ca sunt tendentios si dispus a-mi asuma marturisirea de mai sus numai din cauza ca cei vizati sunt mai slabi decat mine.
Exact!
Poftesc sa musc din tine, ierbivorule, si sa spun: “Mda, are gust de iepure. Probabil a mancat morcovi toata viata…”.
Da!
Pentru ca nu pot accepta ideea ca am coborat din copac, am invatat sa vanez si am urcat la mama dracului, pana in varful lantului trofic ca sa mananc loboda !!!

Ziceam zilele trecute de coasta mea rupta de un papanash. Nene, era pe bune. Chiar mi-a rupt o coasta.
De 3 zile o am promisa. Cica data viitoare imi va rupe 3 coaste…
Nu stiu ce sa cred, dar nici nu-s curios sa aflu daca vorbeste serios. M-am saturat sa dorm pe partea dreapta. Vreau pe stanga!!
Azi am suparat o multime de oameni. Printre ei, un sufletel caruia vroiam sa-i scriu niste versuri pentru ca nu vrea sa ma imbratiseze.
Ma gandeam sa se numeasca… “Imbratisare”. In limbaj de casa se traduce bua-bua.
Numai ca neuronii mei sunt obositi si parca nu gasesc cuvintele, daramite rimele.
Ajutoooor! Salvati-ma!
Brusc imi aduc aminte si…
…ii recit incetisor, aproape in soapta:

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lăsa să-l străbată.
Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.
Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, în trecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

Imbratisare, de Nichita Stanescu

*** (nu accesati linkurile daca aveti sub 18 ani)

Ca sa nu plictisesc lumea, public cate 25 pe post.
E prea mult si asa?
E putin?

Pentru a vedea calupul de fotografii, dati click pe foto si apoi navigati cu sagetile stanga-dreapta, sau cu mouse pe laturi.
Dar sa vedem castigatoarea de astazi, publicata cu dedicatie pentru Irinel. Care Irinel? Stie el… O sa-mi sara in cap iar.

SI DA! SUNT BARBATI!

Nu stiam daca problema venea de la Antena sau de la providerul de TV prin cablu Astral Telecom deghizat in UPC.
Dar in apropierea orei de difuzare in reluare a emisiunii “In gura presei” de azi, realizata de Mircea Badea, semnalul Antenei 1 si-a luat concediu si s-a dus la dracu-n praznic, la shopping.

Normal ca am facut ceea ce fac de fiecare data cand imi vine sa fac dragoste cu mama UPC-ului. Am intrat pe net sa ma uit la frumoasa emisiune – vorba lu’ badea Mircea.

Oare ce a zis Mircea Badea in prima parte a emisiunii de l-au cenzurat tehnic UPC-istii?
Asta in cazul in care a fost de la ei… Daca a fost de la Antena, dati-mi voie sa cred ca a fost o intamplare.
Adica oricat de idiot este mogulu’, nu-l saboteaza el pe Badea…
Le zice prea bine.

Si ca sa impartasesc cu voi secretul reusitei in rromania, atunci cand serviciile de cacat nu-ti sunt furnizate cum trebuie, iaca solutia pentru TV online: www.tvmoca.net.

Ramane sa revin cu solutii si pentru alte servicii. Chiar acum studiez cum sa capeti apa calda de pe net daca furnizoru’ pleaca la dracu-n praznic, la shopping.

Trebuia sa scriu mai devreme despre spectacolul Romeo si Julieta pus in scena la Teatrul de Opereta “Ion Dacian” din Bucuresti.

Emotiile m-au coplesit si pe mine cand mi-am dat seama ca aplauzele de la final au durat aproape cat pauza dintre parti… 20 minute, pe ceas!

*Multumiri papanashului pe role.

LATER EDIT: Ioan T. Morar ofera o invitatie de 2 persoane la concertul sustinut la Sala Palatului, Sambata 10 octombrie, de Jessy Dixon – o legendă a muzicii gospel – şi Paula Seling. Gasiti detalii pe blogul lui Ioan T. Morar, Morar & More.

Pozele sunt imprumutate de pe site-ul Teatrului National de Opereta “Ion Dacian”, loc in care gasiti si mai multe informatii.

Cautam si eu pe net programe de reclama prin afiliere si am dat peste banipepost.com (BPP).

Fain.
La prima vedere pot sa va zic ca-mi inspira incredere, dar stiti de ce?
Pentru ca este structurat foarte clar si la obiect si, mai ales, pentru ca exista niste regulamente clare care nu lasa loc de interpretari.

Iata si cum functioneaza sistemul BPP (foto preluata de pe site-ul lor, mai precis de aici):

Eu, unul, o sa imi inscriu blogul pe BPP.
Chiar daca o sa apara si articole dedicate (sau la comanda) stiu sigur ca nu va va deranja pe voi, buchetul meu de cititori. Si asta pentru ca voi pastra originalitatea nu numai pentru ca este un principiu de-al meu pe blog ci si pentru ca trebuie. banipepost.com cere originalitate in articolele postate pentru ei, lucru care, fie vorba intre noi, nu-mi displace. E o bila alba si pentru ei…

Gata cu vorbaria, ma duc sa ma inscriu.
Impresii din interior, intr-un articol viitor.

- Buna ziua.
- Buna ziua.
- Va servesc cu ceva?
- Aaa… uhmmm… Presupun ca nu tineti chibrituri…
- Ba da!
- Da?? Dati-mi si mie unul, va rog.
- 108.
- 108??
- 108!
- 108 pentru o cutie de chibrituri??
- Aaa… doriti doar o cutie?, intreba dezamagita vanzatoarea in timp ce pune la loc duzina de chibrituri.
- Pai… da. O cutie…
- Poftiti. 900, va rog.
- 900?
- Da! 900!
- Pai, o duzina este 108 iar o cutie este 900??
- 900 lei. Vechi.
- Adica 9 bani noi?
- Da, domnule! 9 bani noi!
- Adica eu va dau o fisa d-aia nenorocita, d-aia mica-mica si imi dati un chibrit?
- Da, pentru numele lui Dumnezeu! Da!
- Bine… zic in timp ce mai bombanesc ceva si ii intind o hartie de 1 leu nou…

Acum stau si ma gandesc cu mila la Mircea Badea care, zice lumea, a patronat o fabrica de chibrituri.
9 bani (900 de lei vechi) pentru un chibrit?
Pai, o carte de vizita este in jur de 30 de bani (3 mii de lei vechi)!
900 de lei nu acopera nici hartia simpla! Ce sa mai zic de cerneala?
Cum dracu’ 9 bani pentru un chibrit?
Cat dracu’ costa sa fabrici un chibrit?

Si cand te gandesti ca adaosul minim la magazinul din colt este de 30%, te apuca durerea de cap…
Trebuie sa-l intrebam pe Mircea Badea cat costa sa fabrici un chibrit.
Mi-e greu sa cred ca numai 6 bani.
Dar mi-e usor sa inteleg de ce nu mai patroneaza Badea fabrica de la Gherla si de ce n-avea bani sa plateasca oamenii de intrau in greva la fiecare 2 ore…

*foto via Oradeanul si Designerul