Un tuborg pentru mine şi o scol pentru femei
September 21st, 2009 by raducu
Skol, adicătelea…
După doua săptămâni de salivat la gândul ca ling şi eu o bere, iata-mă cu una-n faţă.
Mă chinui de ceva timp să îmi permit să beau şi eu ca omul, acasă, o bere rece.
Ba întâlnirile la prima oră a dimineţii, ba intratul în casă la 11 sau chiar 12 noaptea, ba una-alta, m-au făcut să mă abţin de la consumul de alcool.
Iaca bag un Skol, chiar acum.
Join me!
* * *
Acum câteva zile înjuram bicicliştii fără să va spun de unde şi până unde am început să-i urăsc.
Săptămâna trecută, în timpul unei plimbări în doi prin Herăstrău, pe role, m-a accidentat un biciclist, pe numele lui Retardul.
Coboram o pantă, cătinel-cătinel (pentru că suntem experţi în coborârea pantelor în cur, coate sau genunchi), încercând să nu agravăm defecţiunea coccisului ei, apărută pe vremea când eu nu eram în peisaj.
Deodata Retardul îşi face apariţia în vârful pantei, începe o coborâre sinucigaşă cu viteza veveriţelor speriate, aşa cum a văzut el prin parc şi începe să strige ca un ____________ (a se completa numele) să mă dau la o parte!
Eu!
Eu?
Da, Eu!
Adicătelea eu, melcul pe role, trebuia să mă dau din calea vevriţoiului turbat, cu toate că melcu’ deţine o frână de decor iar el, animalu’ dracului, are frână pe ambele parţi ale ţevii ăleia de îi zice, la mişto, ghidon.
Bineînţeles că n-am apucat să opresc la timp… Tipul se apropia în viteză din partea stângă…
Am prevăzut, însă, pericolul şi am întins mâna stangă să atenuez cât de cât impactul care s-a dovedit unul uşor, dar resimţit în toate încheieturile de către noi, rolerii perverşi, care avem tupeul să ne dăm pe ne-pista de biciclete din parc.
Şi… contrar tuturor previziunilor la casele de pariuri, am căzut.
Urmarile?
Heh. Light…
Eu m-am ales cu o entorsă la încheietura mâinii stângi.
Ea s-a ales cu doi genunchi. Ce? Îi avea deja? Oh… reformulez. Ea s-a ales cu doi genunchi mov.
După câteva zile…
Mă bucur că a fost vorba de mâna stângă. Nu fac nimic deosebit cu ea. N-o folosesc când mănânc, nici să lucrez la computator şi nici când fac sex.
Cat desprea ea… e bine că a reuşit să evite căzătura în fund. Coccisul ei este în regulă, în curs de vindecare.
Mă bucur şi pentru ea că şi-a colorat doar genunchii… Nu face nimic deosebit cu ei…
Ca şi mine, nu-i foloseşte când mănâncă, nici la computator nu-i sunt de mare ajutor şi nici.

This entry was posted on Monday, September 21st, 2009 at 10:33 PM and is filed under aventuri in rromania, de ale mele. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
September 25th, 2009 at 12:11 PM
În loc să te înfrupţi cu bunătăţi autohtone Stejar, Timişoreana, Ursus … te dai cu Skol şi Tuborg …. De fapt totul se îmbuteliează în România … cel puţin ce e bere în magazine …
Atenţie la Reds!
September 26th, 2009 at 12:01 AM
LOL. Timisoreana am baut o singura data. inainte de operatia pe ficat
Aia cred ca se face economie daca nu aciduleaza berea ca lumea … pfff
ce e cu Red’s?
September 26th, 2009 at 9:34 PM
Va trebui să ştergi comentariul ăsta, cică Reds e cancerigen.
http://www.e-uri.ro/2009/08/berea-redds-foloseste-aditivi-interzisi/
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-5876963-cna-amendeaza-otv-30-000-lei-pentru-dezinformare-opreste-definitiv-concursurile-interactive.htm