raducu. adicatelea… eu

Așa cum am promis în postarea mea de pe vremea când eram pe malul celălalt al băltoacei numită Atlantic, revin cu noi destăinuiri despre ce am trăit printre ei. Printre hamericani.
În principal, m-a frapat obsesia lor pentru dimensiunile (2 – 5)XL. De la aspectul fizic al multora dintre ei, nu toți sunt obezi, și continuând cu modul de viață (casa + mașina + …). Nu știu dacă este o chestie culturală sau doar suferă de obsesia dimensiunilor. Precizez, toate astea sunt valabile pentru cei care-și și permit. Cei cu venituri modeste sau reduse, cu siguranță se înghesuie în apartamente de dimensiuni comparabile cu cutiile de chibrituri.
Promisesem și poza, cu ceea ce numeau masină compactă pe contractul de închiriere.

Asta la ei reprezintă ceea ce este pentru noi un Twingo sau un Corsa.
Un alt lucru care în unele situații poate părea chiar exagerat (pentru un european, cel puțin), este patriotismul de care dau dovadă. Am aterizat la Boston pe 12 Septembrie, iar data de 11 Septembrie este încă proaspătă în memoria lor. Motiv pentru care fiecare casă avea arborat drapelul cu stelutze și liniutze, în semn de comemorare. Ca și o curoiozitate, oare la a câta casă găsești în RRomania un drapel? Iar ca și o paranteză, olandezii sunt obligați să aibă fiecare casă un drapel, iar in ocaziile care cer asta (vezi ziua reginei) să-l arboreze.
Ar fi cazul să scriu și despre ce mi-a placut, insă aici prefer o înșiruire simpla, ca e mai simplu și nu sunt foarte multe. Prețul la carburant, mâncarea (omletele consistente de la micul – dejun sau halca de carne de un sfert de livră din hamburger), diversitatea la ea acasă, prețurile.
În orice caz, nu știu cum ar fi să trăiești zi de zi acolo, dar ca turist e un loc interesant de vizitat. Motiv pentru care, vacanța de vara a anului care vine este deja planificată.