raducu. adicatelea… eu

Am fost intrebat “unde mi-am pierdut virginitatea“.
O sa raspund scurt si la obiect.
Nu mi-am pierdut-o…
Mi-a fost furata!
Eu am crezut ca tipa aia vrea sa o ajut sa se scarpine.
Ca cica o manca.
In cur.

*Imi aduc aminte si acum numele ei, pentru ca o strigau baietii din 5 in 5 minute.
O chema Curvo.

Saptamana trecuta am plimbat aparatul foto prin tot Bucurestiu’…
Degeaba…
N-a vazut si ochiu’ meu ceva ca lumea…

Pana intr-o zi, cand am avut noroc cu carul, desi ma jur ca n-am mancat cacat, asa cum se spune cand ai noroc.
A vazut fotografu’ din mine un cadru interesant in autobuzul cu care ma deplasam din lipsa de bani de benzina. Sau de taxi.
Un cadru intunecat, cu cateva chipuri ratacite si culori aprinse, care dupa prelucrarea in Photoshop-ul cumparat de pe DC++ ar fi putut iesi excelent.

Asa ca am scos aparatul, am cadrat, am setat si… am declansat.
Cand m-am uitat la display sa vad daca am prins ce voiam, am observat ca am prins, dar si ceea ce nu voiam!
Mi-a aparut in cadru un… shukar!
M-am uitat pe geam, era acolo…
M-am uitat pe display, parea ca el era…
M-am uitat iar pe geam, el era, sigur!
Am pregatit aparatul pentru o noua fotografie cand, ca si cum ma simtise shukaru s-a uitat la mine si mi-a zambit.
A dat aprobator din cap, ca si cum mi-ar fi dat voie sa apas triggerul.
Si l-am apasat.
Din pacate, in acelasi timp a apasat si boul nenea soferul pe acceleratie si poza a iesit miscata.

Stau si ma gandesc acum…
L-am fentat pe Jugaru-shukaru pentru ca, desi l-am intalnit, nu mi-a facut nici o farsa?
Sau mi-a facut-o aparand in poza mea?

Interviu pentru angajare la unul din cei mai mari dealeri auto din Bucuresti, daca nu si din tara: Automobile Bavaria – Baneasa

- Buna ziua.
- ‘Neata!
- Ce experienta aveti?
- Pai… am lucrat in vama.
- Am inteles. Si ce faceati acolo?
- Faceam tot ce tine de documentele vamale.
- Puteti sa exemplificati?
- Da… Luam documentele, ma uitam pe ele, vedeam daca sunt in regula, apoi le duceam la contabilitate.
- Si… altceva?
- Da. Mai luam si alt document, ma uitam pe el, vedeam daca este in regula, apoi il duceam la contabilitate.
- Si… altceva? Adica… ce mai faceati in afara de asta?
- Pai erau multe… Asa ca mai luam un document, ma uitam peste el sa vad daca este OK si apoi ma duceam cu el la contabilitate…
- Eu va intrebam daca in afara de acest lucru, pe care l-am inteles foarte bine…
- Nu. In afara de a lua documentele si a le verifica, nu mai faceam nimic dupa ce le duceam la contabilitate…
-

Aici intra in scena o alta gagica* de la Resurse Umane, vazand ca, cel mai probabil, colega ei ori va face un mare atac cerebral ori isi va infige pixul direct in ochi… -ul candidatei:

- Inainte de vama… ati mai lucrat undeva?
- Da…
- Da ?? Eu am întrebat doar asa… sa va salvez de la o moarte sigura… In C.V. nu scrie…
- Eh, am lucrat la frati-miu din cand in cand… Cand mai avea nevoie… Dar fara acte…
- Am inteles… Si ce ati lucrat?
- Pai are un CET.
- Poftim ??
- Are un CET si mai lucram asa, cateodata…
- Un CET?
- Da… Un CET din-ala cu webcamuri.

Tot biroul intr-un glas:

- Aaa, un chat… !!!
- Da… dar nu va ganditi la prostii… eu doar le mai supravegheam pe fete…

*gagica – in acea firma, gagicile au 130 kg.

P.S. Taranca nu a luat postul, evident…
Nici nu a fost chemata la second-chance-interview.
Inca mai asteapta sa fie contactata de angajator.
Pe CET…

M-am obisnuit sa postez zilnic…
Dar prevad o perioada foarte aglomerata…
Mancarimea din buricele degetelor infometate de a tasta pe blog va fi eclipsata de mancarimea buzunarelor satule de sexul cu maruntis…

Daca ai rabdare si multe tigari la tine, asteptand pe Magheru – pe undeva prin zona Patria – o sa ai ocazia de a vedea un boschetar homeless care isi doreste celebritatea.

E inalt, subtire – tras prin inel de foame, are ochii verzi si pletele in vant.
Hainele nu stau pe el, mai mult atarna, iar din rucsacul ponosit iese un miros ingrozitor.
Omu’ are blugi Kenvelo si geaca Nautica made in Finland, toate asortate cu picaturile de noroi de pe bocancii de munte ce-i sunt cu doua numere mai mari.

Eu stau pe trotuar, asteptand un telefon important, pentru a stii incotro s-o apuc.
Am geanta cu laptopul la mine, iar de gat imi atarna nelipsitul aparat foto.

O voce dura, dar blanda in acelasi timp, ma scoate din gandurile mele.
De obicei nu ripostez/reactionez/raspund…

- … Poftim ??
- Te-am intrebat daca ma faci celebru.
- Eu ? Cum sa te fac eu celebru ?
- Pai… imi faci o poza.
- Iti pot face o poza, insa asta nu te face celebru…
- Depinde de poza… crede-ma…

A stat un pic pe ganduri, parca imaginandu-si ipostaze care aduc celebritate intr-un fel sau altul.
Apoi a continuat:

- Daca vrei sa-mi faci o poza, trebuie sa ma platesti.
- Daca chiar vreau sa-ti fac o poza… o sa o fac si fara sa-ti platesc.
- Hmmm… Tu nu esti celebru !
- N-am zis ca sunt…
- E clar ca nu esti !
- De unde ti-ai dat seama ?
- Pai oamenii celebri au bani. Tu te zgarcesti sa-mi faci o poza contra cost. N-ai bani ? Nu esti celebru !

M-a lasat masca. Incercam sa imi revin si sa ii ghicesc firul logicii inainte de a apuca el sa contraatace.
N-am apucat sa gandesc mult ca m-a lovit din nou…

- … poate sa te faca celebru un om ne-celebru ?
- Poftim ?
- Un om ne-celebru poate sa faca din tine o celebritate ?
- Poate, cum sa nu. De fapt, in majoritatea cazurilor, in spatele unui om celebru se afla mai multi anonimi.
- Spune-le ne-celebri.
- OK… mai multi ne-celebri.

Statea si rumega ideea uitandu-se fix ba la o femeie la volan, ba la pantofii unui trecator…
La un moment dat mormaie…

- … ma intreb daca sa aleg sau nu celebritatea…
- Sa te intreb ceva: care ar fi primul lucru pe care l-ai face daca ai deveni celebru ?, zic eu.
- In nici un caz nu as prezenta o emisiune de televiziune! Probabil ca as face tot posibilul sa ma ascund. Sa nu stie nimeni ce fac eu cu viata mea. Sa fiu din nou ne-celebru…
- Si atunci, la ce bun lupta pentru celebritate?
- Nu cred ca este o lupta. E mai degraba un acord intre tine si interesele din jurul tau. Trebuie sa plec. Cand vei deveni celebru sa treci sa-mi faci o poza, asa o sa am sanse mai mari sa ajung celebru…
- Stai putin, unde fugi? Spune-mi unde te gasesc…
- Mai bine spune-mi unde te gasesc eu pe tine !
- Tu pe mine ? Nuuu, e mai usor sa te gasesc eu…
- Crede-ma ca nu este! E mai usor sa gasesti pe cineva care are casa. Stii de unde sa-l iei. Pe mine ma gasesti… nicaieri. Gaseste-ma!

Si a plecat cu pas grabit, tarsaind bocancii prea mari care-i ieseau din picioare la fiecare pas.
Am apucat sa-l intreb, intr-un strigat disperat, ce scoala a urmat.
S-a intors si mi-a raspuns prin semne, scriind in aer cu o sticla goala de Fanta: SA2.

Dupa ce am ajuns acasa am intrat direct in vorba cu amicul meu, Google, care m-a luminat.
A facut Scoala Ajutatoare nr. 2…
Cred…

P.S. … ma intreb daca sa aleg sau nu celebritatea…

Zilele trecute mi-am luat buletinu’ cu mine si am dat o fuga pana la castraveciorii vecini.
La Bulgari.
Ce naiba a fost in mintea mea nu stiu… ca am pierdut o gramada de timp in Romania II.

Primul lucru care este de zis este ca am trecut granita cu un cadavru in portbagaj si cu 2 plase din care iesea prazu’ (din ala bun, de se baga in tigari, dar lumea proasta ii zice marihuana) fara sa ne intrebe nimeni daca plasele apartin cadavrului sau daca mortu’ are buletin.

O plictisealaaaaa…! O plictiseala in vamaaaaa…!
Ne-a intrebat nenea vamesu’ daca avem acte, daca suntem doi in masina (orice om normal putea sa jure ca 1+1=2) si unde mergem.
I-am zis ca in Ruse si ne-a lasat in pace, cu mana intinsa, ca n-a catadicsit sa se uite pe buletine.
Ce dracu’ sa vada? Daca am votat?

Trecem peste faptul ca taxa de pod se plateste si la noi si la ei.

Cineva mi-a spus ca daca vreau sa ma descurc in Ruse, un Sibiu de-al lor, avem nevoie de GPS…
Am crezut ca glumeste.
Nu glumea.

Am trecut de centrul orasului fara sa ne dam seama…
Nu este deosebit. Singurul lucru care iti arata ca esti in centru este trotuarul. Nou. Drept. Cu ceafa groasa. Auci… asta nu.
Cu siguranta ca nenea Videanu s-a inspirat de la ei cu schimbatul bordurilor. Sau ei de la noi… (?)

Traficul era infiorator, cam ca la noi, numai ca X5-urile si mertzanele pe care le-am intalnit in Giurgiu se deghizasera in Dacii 1100 (!), Moskvich-uri si Lazi.

Pentru ca n-am dat nicidecum de centru si ne-am trezit inapoi, pe drumul spre vama, am apelat la mila unui vanzator. In engleza:

- Salut, vorbesti engleza?
- Ta-ta-ta, djfhjghdxsxe-ta-ta-ta. Gcjajhc-ta-ta-ta hcjhachjcb-ta-ta-ta!

Mi-a zis de mama, imi spun in sinea mea.
Cand colo… il chemase pe altu’… Se apropie un alt vanzator, mai tanar.
Urmeaza dialogul cu el in engleza:

- Salut, ce pot ajuta?
- Aaaa, vorbesti engleza! Slava Domnului!
- Da.
- As vrea sa stiu cum ajung pe strada Borisova.
- Strada Borisova? Nu… Nu am!
- ???
- Nu am. Pare rau.
- Nu vreau sa o cumpar… de la tine. Vreau sa ajung in centru.
- Aaaa, centru. Borisova strada?
- Da, te rog. Sau macar sa ajung in centrul orasului.
- Pai… aaa… pai… aaa… pai… aaa…
- Asa, si apoi…?
- Pai… aaa… a lua autobuz ycwaygcfchs-ta-ta-ta.
- Nuuu. Nu iau autobuzul… sunt cu masina…
- Aaaa, nu stiu masina…

Vaaai! Sa moara Becali ma-sa ca am pierdut 2 minute din viata cu tipu’ asta.
Noroc cu un client al magazinului care, vazandu-l pe vanzator ca se screme atat l-a intrebat in limba aia a lor ce mama dracului vreau.
Si… hai ca s-a oferit sa ne scoata el din rahat.
Cica sa conducem dupa el, ca merge in centru.
Zis si facut.

La un moment dat am ramas intepeniti in trafic pe bulevardul Balgaria.
Toti.
Cateva sute de masini.
Atunci am realizat ca si bulgarii scuipa. Si injura.
Si se uita la filme americane prea mult, de lovesc in volan cu asa patima…
Toti latrau si ta-ta-tuiau in jurul nostru si au inceput sa dea cu spatele ca sa iasa pe o strada laturalnica…
Am dat si noi cu spatele, am iesit pe strada laturalnica si ne-am trezit ca ceva-ceva am gresit.
Era o fundatura…
Asa ca ne-am intors, ghidati de GPS-ul din creier, pe strada blocata care devenise intre timp libera.

Romanii se plang ca asteapta 10-20 minute si nu vine autobuzul, pentru ca apoi sa apara 2-3 unul dupa altul?
Uite aici (vezi video) spirit de turma…
10 trolee unul dupa altul. Pe numaratelea!
Daca la noi se zice ca soferii joaca table la capat de linie si de-aia vin pe perechi, astia ce joaca oare?
Lapte-gros? Fotbal? V-ati ascunselea?

Va las sa urmariti filmul si ne revedem data viitoare-ta-ta-ta.

Later Edit – contrar parerilor unora, acolo nu este capat de linie! Am intrebat…

Doamna vanzatoare de la minimarket-ul fara firma de vis-a-vis nu imi mai zambeste.
Ieri am facut imprudenta si am cumparat d-ale gurii de bani ficsi.
Asadar, plua ciubuc.
Pentru ca ieri am fost nesimtit si am cumparat produse de 20 lei in loc de 19, am fost tratat cu cel mai mare sictir posibil. Ca daca luam de 19 lei, ea stie… multumeam frumos, ca un cretin, si plecam.

Imi cer scuze pe aceasta cale. Stiu ca imi cititi blogul, doamna, asa ca va rog sa ma iertati.

Azi dimineata i-am lasat 5 mii.
Diseara ma astept macar la juma’ de zambet din partea ei, sau macar la un tratament non-sictir.

Ca ciubuc, va dedic, stimata doamna, si melodia de mai jos.

Am observat ca televiziunile acopera numele firmelor/brandurilor care apar in cadru.
De exemplu la stiri.
Ca sa nu se faca reclama, vezi Doamne, numele firmelor/brandurilor sunt acoperite cu blur. Sau cu patratele.
Nu stiu a cui e ideea… a directorilor din televiziuni?
A CNA-ului?
Este reglementata printr-o Hotarare sau Lege?
Daca da, atunci ar fi bine ca autoritatea in domeniu sa-l puna pe Mircea Badea sa acopere cu un leucoplast laptopul de pe masa lui din emisiune.
Ca sa nu vedem ce marca e laptopul lui Toshiba.

REPUBLICAT de pe vechiul blog

Sunt in masura sa contrazic reclamele de zeci de mii de euro la magazinele Internity.
La Internity suntem obsedati de satisfacerea clientilor nostri.
Cam asa suna reclama.
Si ni se baga pe gat niste maimutoi si niste parasute care viseaza noaptea ca satisfac clienti, se poarta cu colindatorii ca si cu clientii, saluta si zambesc.
O pula. Pe dracu’.
Ia sa vedem si noi cum e cu magazinele astea faine de cacat.

8 Ianuarie 2008, Magazinul Internity din Unirea, ora 19:si-ceva.
Intru in magazin si salut.
Rafturile nu-mi raspund ca n-au gura ca vaca aia de dupa tejghea, sau ca pampalaul ala, colegul ei, care se uita ca Mutu la cocaina la niste telefoane mobile din colectia proprie a magazinului.
Mi s-a parut ca aud totusi un murmur.
Asa ca am repetat, de data asta mai tare: Buna seara!
Hai, frate, ca mi s-a raspuns! Un fel de: a, seara.
Dar pentru ca am avut tupeul sa salut, in tot timpul cat am stat in magazin am fost privit ca ultimul boschetar!

- Buna seara.
Nimic.
- Buna seara!
- A, seara…
- Fiti amabila… n-am mai avut de-a face cu Cosmote pana acum…
(se uita ca Basescu la mine, crucis)
- … stiti, pentru mine nu are nici o relevanta Cosmote30, Cosmote60, Cosmote90 etc…
(se uita ca vaca la mine)
- … mi-ar fi de folos ajutorul dvs. Poate imi spuneti, de exemplu ce inseamna Cosmote90. Adica sa stiu cat costa abonamentul lunar, ce optiuni pot activa…
- Da.
(”da” ??? what the fuck ?! se apleaca buboasa aia p-acolo, trage de niste cutii, sterge un telefon etc.)
- Doishpe jumate.
(ma uit in spate – nimeni. ma uit la ceas – n-avea dreptate. ma uit la prietena mea care fierbea de nervi – scrasnea din dinti visand la metodele de tortura pe care i le-ar aplica tzarancii aterizate in Bucuresti, drept in magazinul Internity)
- Doisprezece… ce?
- Jumate.
(bai frate, simteam ca fac o criza de nervi. Stai ca deschide iar gura si arunca printre ciunga):
- Da’ n-am telefoanele pe stoc.

Ma intorc si ma sfatuiesc cu prietena, timp in care internitausta plictisita de viata si cu siguranta nefootoota scotoceste nu stiu ce dracu pe dedesubt pe acolo.
Banuiesc ca plescaia un sandwich.

Am plecat in graba de acolo, pentru ca nu ma mai stapaneam si simteam ca daca o bat nu imi fac un bine.
Ah, da. Si tot n-am aflat ce doispe jumate. Euro sau dolari?
Batalia psihologica a fost mai ampla, eu n-am reprodus aici decat o parte din dialogul discutia ce s-a petrecut acolo.

Domnilor directori de la Internity, am 3 lucruri sa va spun:
1. Avand data si ora, poate sanctionati vaca si papleaca…
2. … mai ales ca doream sa inchei contracte pentru un pachet de 14 abonamente + 6 prepay.
3. Va rog sa urmati exemplul din reclama si, impreuna cu toti angajatii magazinelor dvs., sa ma satisfaceti.
Oral.