raducu. adicatelea… eu

Având în vedere că mă număr printre acei cu idei preconcepute, am ajuns în Hamerica sperând să văd tot ce-mi arătase televizorul până acum.
Nişte hamericani obezi, maşini de zici că-s tancuri, case comparabile cu Casa Poporului… “mărunţişuri” de genul ăsta.

Şi, stupoare, am ajuns tocmai acolo.
Acasă eram bucuros de maşinuţa mea, că nu era chiar aşa micuţă.
Dar odată ajuns la centrul de închiriere să-mi ridic “maşina compactă” închiriată în avans, mare mi-a fost uimirea să găsesc în parcare o Toyota care numai aer de berlina compactă nu avea.
Poza următoare nu reflectă Toyotutza mea, dar o prezintă pe sora ei puţin mai mare .
Precizez că domnişoara din imagine nu este chiar foarte mică de statură, aşa că este posibilă comparaţia.

Dar asta a fost doar prima surpriză…
Plecăm la drum, iar partenerii de trafic, cu nimic mai nesemnificativi decât mine.
Comparativ cu ce era pe stradă, maşinuţa noastră era compactă…
Doar maşinile europene au dimensiuni ceva mai reduse iar acesta este, cred, şi motivul pentru care nu au aşa succes.
Decât dacă sunt din categoria SUV.
Dacă au numele X sau Q si se termină în 5 sau 7, atunci DA.
Vezi scris mare pe parbriz: SOLD.

Ajungem într-un final şi la casa prietenilor la care trebuia să ne cazăm.
Aici, casele olandeze sau româneşti cu care m-am obişnuit în toţi aceşti ani de viaţă, încep să-mi pară nişte bucătării de vară (cum avea bunica).
Poza căsuţei vine şi ea zilele următoare.
Până atunci, câteva dintre edificiile lor care te fac să te simţi MIC.

Rugămintea mea este să nu se înţeleagă faptul că generalizez. Am înţeles deja, discutând cu pipălii de aici că nu toată Hamerica este aşa. (Ne)Norocul meu a făcut să aterizez în Hamerica de la televizor.

La plecare, colegii de servici m-au avertizat în legătură cu porţiile de mâncare.
Asta fiind una dintre explicaţiile obezităţii hamericane.
Bun, este poate singurul lucru care nu-mi pare XXL.
Hamburgerii nu sunt ca şi la McDonalds, cel puţin partea carnală, dar în rest nimic exagerat.

Pentru că mă alungă soţia de la calculator, pentru moment mă opresc aici cu impresiile de călătorie.
Dar nu înainte de a vă arăta poate singurul lucru egal ca dimensiuni, atât pe continentul Hamerican precum şi în Heuropa.
Imaginea de mai jos, vorbeşte de la sine .

Pentru că răducu aproape m-a dat dispărut, m-am hotărât să împărtăşesc lumii ultima mea odisee. De fapt e partea premergătoare, odiseea urmând să înceapă doar pe 12 septembrie.

Şi anume despre ce e vorba… După ce i-am văzut doar la televizor ori câte unu – doi pe stradă, norocul face ca sâmbătă să merg să-i văd pe americani în “jungla” lor, la ei acasă. Ce-i aşa special, având în vedere că unii dintre voi, cititorii acestei postări, chiar şi trăiţi acolo? Nimic, dar pentru întreg contextul, plecarea + pregătirea celor 2 săptămâni cât voi sta acolo, mi-am solicitat neuronii la maxim. De la stresul cu obţinerea vizei, chiar dacă plec în interes de serviciu, până la a găsi preţurile cele mai convenabile la avioane şi la hotelurile de acolo.

Faptul că timp de o oră voi fi nevoit să ţin o sală întreagă atentă la ceea ce-mi debitează mintea mă terorizează de-a dreptul. Cine poate să-mi ofere ceva sfaturi, cum să-i fac pe oameni să fie atenţi atâta timp, e rugat să-mi spună. Sunt deschis părerilor venite de la alţii.

Chiar şi un ajutor în a decide ce să vizitez în timpul liber, este bine venit. Având în vedere că voi campa în Boston în prima săptămână, şi la San Francisco în a 2-a, raza de mişcare e rezonabilă.

Sper ca odată ajuns acolo să fiu mai prolific la postări, cu poze şi altecele. Pentru un călător prin Europa sau nordul Africii, sper că odată cu retrăirea aventurii lui Columb să nu fie şocul prea mare…

Oricum, vă mulţumesc anticipat pentru eventualele sugestii, şi pe zilele ce vor urma.

bubulix, OUT.

O vorbă din bătrâni spunea că legile sunt făcute pentru a fi încălcate. Oare aşa să fie?

Dacă ne luăm doar după ceea ce se întâmplă, de ceva vreme, în RRomânia, proverbul exprimă realitatea. Plecând de la cei care concep legile, la cei care le votează în parlament şi ajungând până la cei desemnaţi să asigure respectarea lor, RRomânia lasă impresia că aici nimeni nu e dornic să respecte legile.

Cineva critic ar putea spune, că depinde de legile pe care le încalci…

Perfect de acord, însă legea-i lege, nu tocmeală. Spunea o altă vorbă din bătrâni.

• Pietonul francez, dacă-i ceri să aştepte la culoarea roşie a semaforului, începe să-ţi explice că semaforul deserveşte doar maşinile.
• La polul opus, şoferul olandez aflat la volan pe un drum naţional restricţionat la o viteză maximă de 70 sau 80km/h. Este aproape imposibil să-l vezi “rupând” coloana şi să încerce o depaşire a celorlalte maşini, dacă acest lucru ar conduce la depaşirea vitezei  legale. Pe acela care-l vezi însă, te poţi aştepta să fie un cetăţean străin rătăcit prin ţara bicicletelor. Pe autostradă însă este o cu totul altă poveste. Acolo, puţini sunt cei care conduc regulamentar.

Sunt doar două exemple minore, însă nu ştiu dacă respectul legii depinde doar de educaţie şi de gradul de civilizaţie al unei naţiuni? Sau poate frica de amenzi usturătoare să fie cauza… Oricum, ceva este la mijloc.

Vreau şi la noi, acel ceva. Se poate ?