aventuri in rromania

Mov-ul interzis! Si cine e Aiti?

N-am mai scris despre Rromania, desi am subiecte garla.
Voi scrie despre rromania in functie de ce dracu’ mi se intampla prin UK.
Ah, am uitat sa va spun. M-am mutat in UK…

Noah si iata-ma la aeroport.
Mama cu ochii in lacrimi ca plec, sor’mea la fel, papanashul era plans inca de acasa…
Te iubesc“-uri la greu de la oameni pe care nu ii auzisem pana atunci spunandu-mi asta…
Stiu. E greu. E urat. Despartirile sunt dureroase…

Dar iata-ma la Security check, pe aeroportul Baneasa.
O aerogara care valoreaza doi cacati de caine. Dar care se vrea in Schengen.
Stam ca vitele la o coada infernala, intr-un aeroport mai mic pana si decat cea mai de cacat gara (auto) din Brasov…
Pupaceli, imbranceli, lacrimi.
Trec si de locul in care merg singur, lasand insotitorii in urma.
Ajung la nenea vames sau politist sau securist, ce dracu’ era, arat pasaportu’, imi stampileaza biletu’ si ma trezesc in fata Filtrului de Securitate.

- Buna ziua, zic.
- Buna ziua. Aveti laptop cu dvs.?
- Da, am.
- Scoate-l (nu ma mai respecta acum, eram fra-su, ce mortii lui de politist) si aseaza-l pe banda.
Scot laptoapa… o asez pe banda…
- Si descalta-te, zice maimuta vames/pulitist, ce ma-sa o fi fost.
Imi venea sa ii arat una de-a lui Doroftei, pe sub barbie.
- Si pune bocancii pe banda!

I-am scos si i-am pus, ce dracu’ sa fac. Da’ tot Doroftei imi juca prin minte…
Hai c-am trecut de poarta stelara. N-a bipait, ca la Carrefour.
Eram fara curea, fara ceas, descult (in mizeria aia de aeroport), si cu lucrurile vraiste, impartite in 4 (!) tavi d-alea de plastic! In 4!!
Ca nenea care scana tot scormonea dupa lucruri p-acolo si imi tot scotea treburi din rucsac.
Ba un USB stick, ba iepurashul de plush de la papanash, ba acumulatorii pe care-i luasem cu mine pentru camera foto… ba… una-alta. 4 tavi!
Pana la urma zice:

- Ce avem noi aici…?
- Huh?
- Ce e asta? E mov!
- Asa, si? E interzis mov-ul in avion? zic, fara sa ma gandesc ca nenea are, de fapt, neuronii-n concediu.
- Vad aici ceva ciudat. E mov. Scoate tot din partea din fata a rucsacului…
Ma conformez, caci cu idiotii nu e de glumit, scot tot ce aveam in buzunarul din fata al rucsacului si zic:
- OK. Am scos. Unde e mov-ul?
- In pix!!!
- In ce??
- In… pix!!
- Am inteles, se presupune ca mov = trebi ilegale, huh?
- Cam asa ceva…

Scot “pixul”, care era de fapt un pix cu USB stick incorporat, cadou de la papanash, i-l arat, il scaneaza, dupa care ma intreaba ce e…

- Cum, ce e?, zic.
- Ce este? Nu e nimic ilegal, dar asa imi arata pe scanner, zice.
- Este un pix cu stick.
- Aaaa, (in acest timp neuronii lui se intorceau din pauza de masa si bagau la sinapse), pix cu stiiick!
- Iham. Stiti, (si eu idiot, vorbeam respectuos cu maimuta care ma lua la per-tu…winking, lucrez in IT… d-aia ma toate cblurile si stick-urile si hardurile astea cu mine…
- In ce?
- In IT…
- Aaa.
Dar dupa o scurta pauza, in care probabil ca nu a gasit raspunsul corect, intreaba:
- Cine e Aiti?

Mi-am bagat si mi-am scos din ma-sa in gandul meu, i-am explicat ca Aiti este un nene caruia ii plac calculatoarele si gata.
N-am mai rezistat. Am apucat vrafu’ de laditze cu lucrurile scoase din rucsac si am plecat la o masuta, departe, sa imi reasez lucrurile… Poate era contagios, dracu’. Asa ca am ales cea mai indepartata masa cu putinta.

Acum sunt ok. Vamesii/pulitistii romani dorm. Dormi si tu. Stai linistit. EI vegheaza…

Cam asta am trait eu printre vamesii/pulitistii romani.
Ceea ce va doresc si voua!

Guma pasiva

De douaj’ de ani stau si rumeg la reclame la guma de mestecat.
Tineti minte reclamele de dupa ’90 la Wrigley’s Spearmint – Doublemint si Juicy Fruit?
Era un bou care trecea prin fata ecranului cu un ditamai pachetu’ de Wrigley’s, iar apoi o gagica isi indesa in gura o lama de guma, indoind-o, cum altfel, ca in reclame, perfect.

Dupa ani si ani de tortura, au schimbat placa.
Si produsul.
Acum se promoveaza “pastilele”.

Noul Orbit bla-bla-bla… si un nene pieptanat frumos de zici ca-i reclama la meshe arunca in gura-i doua pastile de guma.
Sau o tanti. Zambeste ea, asa, la camera, dupa care apuca cu gratie gex XXX doua pastile si… hap! Le baga – unde altundeva – in gura-i.

Cred ca e un complot malefic, ceva.
In fiecare reclama papa oamenii aia cate doua pastile.
De ce nu numai una?
Raspunsul il gasesc la un prieten, specializat in chimie alimentara: “doua pastile contin exact doza de substanta activa necesara efectului cautat – albire, gust, senzatie, etc – in functie de tipul produsului.”.

Foarte bine, zic.
Dar pe mine ma macina de ani buni o nelamurire, bazata pe un fapt real:
Majoritatea rumegatorilor de guma mesteca numai cate o pastila o data.
Daca substanta activa devine pasiva in cazul in care nu e dozata corect, de ce mama dracu’ nu fac astia o pastila DUBLA?

Fotografia anului 2010

Este adevarat ca nu prea am mai avut timp de fotografie.
Insa pasiunea asta ma face sa imi car peste tot camera foto, indifernt ca ies din casa 30 de minute, pana la colt sau daca merg la o intalnire. Indiferent daca merg pana la spital sau daca ies cu treaba in oras.
Azi am facut fotografia perfecta.
Fotografia anului 2010 care, sper eu, va intra intr-un top international, ceva, in urma caruia se va lasa cu premii si laude, cu expozitii si promovari.
Unei asemenea fotografii nu are sens sa-i cauti defecte, pentru ca acestea nu exista. Din start.
Perfectiunea ei duce tehnica fotografica dincolo de granitele cunoscute astazi, spargand stereotipiile contemporane si aducand un aer fresh in ceea ce inseamna compozitia si atmosfera.
Unghiul face diferenta intre o fotografie buna si una proasta a aceluiasi subiect, pe langa lumina si inspiratia momentului.
Ca sa nu va mai tin in suspans, iata fotografia si tehnica folosita la realizarea ei.

Tehnica folosita: cu capacul peste obiectiv.

Fotografia Anului 2010

Mihaela Radulescu – proasta parizerului

Voi ati auzit de mezelurile Elit?
Exista pe palneta asta niste mezeluri care, pe langa faptul ca le ragai cu putoare cateva ore de la ingurgitare, platesc foarte bine.
Platesc bine si reusesc sa prosteasca omul.
Uite, de exemplu, Mihaela Radulescu si Dani Otil au picat in mrejele parizerului. Sau in mrejele banilor parizerului.
Parizerul, baiat destept, le-a dat o bucata de hartie de pe care sa citeasca niste replici.
S-a dovedit pana la urma ca acestea sunt niste replici idioate. Ca si actorii de ocazie de mai sus.

- Alo? Ioane?
- Da, Vasile!
- Unde esti?
- Manac!
- Aaa, fain. Si ce faci?
- In padure!!

Vi se pare destept dialogul?
Nici mie, Raduleasca.

Pai, nene, la cate tone de parizer au vandut aia ca sa acopere gaura neagra din buzunarul Mihaelei, si la cat de figuranta si grijulie cu imaginea ei este Raduleasca, ma asteptam sa acopere si gaura neagra din capsoru-i.
Adicatelea, chiar nu exista “NU”, cand e vorba de bani?
Chiar nu putea Raduleasca sa posteze in desteapta, in loc sa pozeze intr-o motociclista complet idioata?
Nu putea sa zica “Nu accept replica asta! Schimbati-o!” ?
Mi-e greu sa cred ca nu.

Nu mai conteaza…

Uite ca m-am vazut si duminica la munca…
Sa mai zica cineva ca bugetarii nu munceste!

La ora 8 dimineata trebuia sa fiu la birou pentru a preda ceva, cuiva.
Am plecat in graba de acasa si n-am reusit sa-mi beau cafeaua.
Rezultatul? Dezastru!
Ca sa va dati seama de proportiile dezastrului am sa va spun un mic secret din tabieturile mele.

O dimineata cu Raducu:
Ma trezesc greu, abia dupa ce primesc perne-n cap, ghionturi, ciupituri si, nu in ultimul rand, amenintari. Ba ca nu mai pup ciorba, ba ca nu mai pup seri cu baietii, ba ca nu mai pup. Si atat.
Pun repede de cafeluta, dupa care ma mai arunc 5-6 minute in pat, dar la picioarele colegei, ca daca ma simte ma trezesc iar cu o scatoalca dupa ceafa.
Atipesc…
Tiuie filtru’, suna alarmele de la telefoane, urla colega.
Sar in bocanci, torn cafelutele, dupa care…
Dupa care nu ma mai deranjeaza nimeni!
Nu ma mai misc de pe scaun nici mort. ( worried Logic…)
Zac pe scaunul directorial, beau cafea si fumez ca turcu’.
20 de minute legate!
Cam asta e timpul care se scurge pana cand…
Pana cand ma trece cacarea treaba mare.
Abia dupa ce-l scot pe dracu’ – ala negru si urat – din mine ma apuc de altceva. De orice altceva.

In aceasta dimineata insa… m-am trezit tarziu si n-am avut timp de tabieturi.
Asa ca am plecat de acasa cu 2 guri de cafea la bord si fara nici o tigara la activ.
Am ajuns la birou si m-a pus dracu’ sa beau cafea si sa fumez.
Pftiu!
M-a apucat una bucata treaba mare de nu mai stiam unde e usa…
Am insfacat o mana de hartii A4 pentru a-mi construi un colac de veceu curat peste colacul de veceu murdar, am furat hartia igienica a unui coleg, am apucat din fuga cheia si lacatul si am iesit val-vartej pe usa.
Ca sa economisesc timp, n-am mai incuiat usa. Am lasat-o deschisa, tragand doar grilajul si asigurandu-l cu lacatul.

Ce tampit!
Doamneee… ce tampit!
Mi-am dat seama ca luasem cheia de la yala! De la usa! Nu de la lacat!
Adicatelea… eram cam incuiat p-afara!
Toate lucrurile mele erau inauntru!

Stateam si ma uitam ca prostu’ prin grilaj, cu gura cascata, cu hartia igienica atarnand pe pres si cu teancu’ de A4 la piept.
Bine dracu’ ca am lasat usa deschisa, imi zic. Macar se aude muzica…
Si bine ca aveam telefonul in buzunar…

Daca va scriu acum, inseamna ca am reusit sa intru in birou.

Nu mai conteaza ca am incercat in zadar sa turtesc un electrod de sudura pentru a fabrica un speraclu…
Nu mai conteaza ca mi-am invinetit degetele in incercarea asta…

Nu mai conteaza ca am cautat prin curte o bucata de sarma timp de 1 ora…
Nu mai conteaza ca n-am gasit. Daca nu aveam nevoie de o bucatica, sigur ma incurcam intr-un colac intreg…

Nu mai conteaza ca mi-a parut rau ca nu-s fata si n-am avut astfel sansa de 50% de a avea o agrafa la mine…
Nu mai conteaza ca nici cu agrafa nu faceam mare lucru…

Nu mai conteaza ca mi-am sunat subalternii sa ii intreb in ce zone locuiesc, cu gandul de a da o fuga dupa cheie…
Nu mai conteaza ca nu le-am spus de ce ii intreb, pentru a nu ma face de… lucrul acela pentru care am iesit din birou…

Nu mai conteaza ca ideea mea de a intra pe geam s-a dovedit proasta, avand in vedere ca toate geamurile erau inchise…
Nu mai conteaza ca si daca erau deschise, nu aveam cum sa intru din cauza gratiilor…

Nu mai conteaza ca am sunat-o pe doamna directoare cerandu-i voie sa sparg lacatul…
Nu mai conteaza ca directoarea a ras de mine, spunandu-mi ca i-am facut ziua frumoasa…

Nu mai conteaza ca mi-a trecut si nici macar nu m-am mai usurat…
Conteaza doar ca am spart un lacat de doua kile cu un ciocanel de cizmar!

Vreti sa stiti cat a durat pana l-am dovedit?
Nu mai conteaza…

ciocan vs. lacat

Cum mi se baga geanta-n alup←

O specie de om in plina expansiune in societatea de cacat rromaneasca o reprezinta femeile cu saci de rafie, geamantane sau cu trolere pe post de genti.

Dupa ce ca arata ca dracu’, dupa ce ca ocupa loc in spatiul carpato-danubiano-pontic, dupa ce ca nu au ce sa bage acolo dar defileaza cu ele, le mai si imping in tine.

Adicatelea… merge omul linistit pe strada si se aseaza la coada la covrigi.
Omu’ nimereste in fata unei asemenea fete.
Fata, nesimtita fiind pentru ca la ea la tara era loc berechet pe ulita, se leagana incoace si incolo, etalandu-si bucata aia de vinilin si lovind cu ea tot ce intalneste in cale: burta mea, mana, fundul, ba chiar si in testicule m-a lovit…

Ceea ce ma exaspereaza, insa, este modul in care reactioneaza aceste specimene cand simt ca geanta atinge ceva.
Se uita ca disperatele la geanta, apoi la omul care are nesimtirea sa intre in raza ei de actiune, pun mana pe ea si o protejeaza – asa cum faci impotriva hotilor de buzunare !!

M-a lovit cretina aia cu geanta de doua’j de ori… de cele mai multe ori in zona genitala.
Dupa ce, conform ritualului descris mai sus, si-a acoperit geanta cu mana, s-a uitat la mine si s-a intors, nu m-am mai abtinut:

Stai linistita. Ma doare alup la propriu de geanta ta…

Asta-i nesimtita cu geanta. sau invers:

nesimtita cu geanta. sau invers.

Avem o vaca – ce facem cu ea?

Vaca are un uger nesimtit.
Are si gusa.
Are si o burta sparta, care se revarsa pana in cameraman.
Are si un bot pufos, placat cu slanina de calitate.
Are si un nume – Oana Roman.

Intr-o zi s-a trezit un nene de la televizor, pe numele lui de scena Dezbracatu’, sa o intrebe pe vaca de mai sus cate ceva despre zboruri.
Vaca, pentru ca nu poseda aripi, nu se pricepe la zboruri. Desi este mare cacat de consilier de imagine la Blue-Air.

Pentru ca Vaca rumega toata ziua, pentru a-si mentine sunca la grosimi standard, nu se pricepe nici la geografie.

Pentru ca Vaca este Vaca si nu Scroafa, aceasta nu ar trebui sa grohaie. Dar o face cu placere de fiecare data cand i se apropie un microfon de orificiul aspirator de zeama si calorii amplasat strategic sub nas.

Nu am retinut exact dialogul, insa ideea este urmatoarea.
Dezbracatu’ o intreaba pe Vaca daca Blue Air zboara in si Tenerife.
Vaca, dupa ce-si inghite cei 10 litri de saliva in exces din orificiul aspirator, raspunde gen:
Momentan nu zburam spre Tenerife. Doar in Europa…

Sa mori tu!!
Si Tenerifele astea, unde e, dom’le?
Ce e cu Tenerifele? E de mancare?
E cu sos? E bune?
E multe? E niste planete?

Clar este ca Blue Air are un consilier de imagine pe post de Vaca. Nu invers.

Imi retrag public cuvintele despre ciori

Iaca, ma vad nevoit sa imi retrag public cuvintele urate spuse la adresa ciorilor.

Toata lumea blameaza ciorile.
Ca-s rele.
Ca fac rau.
Ca nu stiu altceva decat sa faca scandal.
Ca n-au respect pentru oameni etc.

Dar eu am vazut azi de dimineata o cioara desteapta.

Se facea ca-mi beam cafeaua, linistit…
De afara se auzea doar fosnetul frunzelor uscate, plimbate de vant…
La un moment dat: poc! Poc! Poc!
Mai sa fie!
Am iesit pe balcon si… nu-mi venea sa cred ochilor!
Era o… cioara! Desteapta!

Cioara avea in cioc o nuca pe care o lansa de la cativa metri deasupra asfaltului…
O lua din nou in cioc, zbura cativa metri direct in sus, apoi, in timp ce plonja inapoi spre pamant, dadea drumul nucii…!!!
Si nuca chiar se spargea dupa cateva astfel de socuri…
Pana sa ma dumiresc, am vazut inca o cioara. Facea la fel, ceva mai incolo!

Am alergat de nebun pana in dormitor, am apucat camera foto, am revenit la geam si… mama ma-sii de treaba!! Cardul era full cu fotografiile de le mitingul in doi – Mircea Badea si Victor Ciutacu, futu-i!!

Pana sa dau fuga sa golesc cardul, ciorile destepte au plecat…
Ramasesera doar 2-3 ciori, in parcul de vis-a-vis.
Astea nu depuneau asa mare efort, caci nu spargeau nuci.
Spargeau seminte.

Teama tigancilor

Ceva despre metrou – subiectul meu favorit.
Vreau sa va spun ca am observat ceva foarte ciudat…
Toate tigancile imputite femeile de etnie rroma, alea pe stil traditional cu sapte fuste, evita scarile rulante…

Le este oare frica de ele? Ca asa pare. Cel putin asta reiese din modul in care se uita la ele…

Daca avem vreo doamna d-asta aici in sala, alo, se aude acolo in spate? Poate ma edifica si pe mine cineva… Manca-ti-as!

Pai… sa fumam niste pastile

Am stat un timp intr-o zona mai… retrasa…
Pe undeva pe la Pacii.

Adicatelea, cand aveam pofta, nu faceam altceva decat sa intind mana pe geam si sa culeg niste porumb.

Cred ca strada pe care stateam este ultima strada cu asfalt din Bucuresti.
Dupa ea, dai direct in paradisul carutasilor.

Sa vorbim despre oamenii locului.
80% tarani cu acte.
Vorbesc serios.
Tarani de la mama lor.
Muncitori mai mult sau mai putin calificati, adusi in Bucuresti de catre marile firme de constructii si cazati in zona rezidentiala Pacii.
Tarani despre care am mai scris AICI.

In ultima seara petrecuta in zona n-aveam somn si zaceam atarnat pe geam, la o tigara.
Tocmai treceau prin fata vilei trei dintre taranii mai sus mentionati.
Cu exceptia sughiturilor si a horcaiturilor, reproduc mai jos felii din inteligenta si (in)cultura acestor specimene:

- Ce dracu’ sa mai bem, ba’?! C-a inchis la chiosc…
- Lasa, ba’, ca gasim noi ceva. Gasim. Gasim noi ceva.
- bxvsdgdghdhdsjsdjsjshsdegdv (n-am inteles ce zicea al treilea, care era mai beat decat ceilalti doi la un loc).
- Gasim noi ceva. Gasim. Gasim noi ceva.
- Imi bag alup←, ca nu mai pot.
- Stai, ba’, ca gasim noi ceva. Gasim. Gasim noi ceva.
- Daca nu gasim de baut, poate gasim niste marihuana, sa ne bagam in vene, in alup← mea!

Marijuna in vene??
Mai usor ar fi fost să fi fumat niste Extasy…
Sau mai bine ar fi tras dracului mugurasii pe nas.