aventuri in rromania

Primaria şi ALPAB încurajează infracţionalitatea

Ba chiar aş putea spune că îi dă o mână de ajutor.

Logica mea de cetăţean prost îmi spune asta.
De cetăţean prost pentru că am tupeul şi nesimţirea de a trece prin parcul Tineretului după ce se înserează. Mai exact, prin zona Sălii Polivalente.

Se pare că cei trei muşchetari care ar trebui să ştie ce mama dracului se întâmpla pe moşia lor – chirurgul-primar care vorbeşte numai tâmpenii din cauza prunelor din gură aka Oprescu, directorul A.L.P.A.B. (Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti) cu păr în gel aka Radu Popa şi primarul-Piedone aka Cristian Popescu n-au timp sau interes (îmi permit să zic financiar) să se ocupe de iluminarea zonei cu pricina.

Cred că dacă m-aş adresa incapabililor de mai sus sau Poliţiei Române în legătură cu situaţia (ne)iluminatului din zonă mi s-ar răspunde în două feluri, ambele ducând spre o singură soluţie.
Primaria şi ALPAB-ul m-ar mustra pentru că sunt nesimţit şi trec pe acolo după lăsarea întunericului.
Poliţia mi-ar spune că pentru siguranţa mea este bine să evit zona.
Soluţia ar fi ca eu, cetăţeanul nesimţit şi tupeist, să nu mai trec pe acolo.

Aseară mi-am încercat norocul şi am trecut prin zona Sălii Polivalente. Din nou.
5 siluete de bărbaţi mi-au atras atenţia. Cred că erau bărbaţi, deşi nu pot spune cu certitudine că nu era şi o femeie pe acolo. Sau mai multe.
Oamenii râdeau de se căcau pe ei şi lăudau marfa.
Marfă! Drogangii în întuneric!
În timp ce mă grăbeam să traversez căcatul ăla de piatră cubică, fără să îmi rup picioarele sau rolele, îl aud pe unul din căcăcioşi zicând că dacă pică un puştan, ceva, o să aiba bani pentru încă o tură.
Eu, ca un ignorant notoriu, nu m-am gândit că ar putea fi vorba de un puştan nesimţit ca mine care are tupeul să treacă pe acolo şi care urma să fie talharit!
Oare cum vom afla despre ce vorbeau drogangii?
- O să aflăm de la ştirile-minune de la ora 5? Şanse mari.
- O să organizeze poliţia un flagrant cu momeală? Ce flagrant? Ce momeală? Ne credem la pescuit?
- O să îi înhaţe bătrâneii ăia din parc, care se numesc pompos agenţi de pază? Care agenţi? Că eu după ce am ajuns la postul de pază de la buza podului am constatat cu stupoare că postul ăla nu are picioare şi nici baston. Nici staţie emisie-recepţie pentru ascultat manele de la colegu’ n-avea. Ce să facă sărmanul post de pază singur? Că era gol! O coşmelie. Atât.

La adăpostul întunericului din parcul Tineretului se întâmpla multe lucruri ilegale.
Da-i dracului. Să se drogheze cât vor.
Dar când vine vorba de infracţiuni gen tâlharii (chiar şi în stadiul de plan – a se citi tentativă sau asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni), consider că primăria şi ALPAB-ul sunt complici.

Înainte de ceasuri de aur, bănci şi coşuri de gunoi din lemn nobil şi alte aberaţii debitate din cauza toxinelor din gelul de păr, nenea Radu Popa, tipul cu păr în gel, ar trebui să se ocupe de iluminatul parcurilor, ca să vedem şi noi tomberonu’ în care aruncăm hârtia de la shaorma şi să vedem cât e ceasul. Nu de alta, dar poate e dimineaţă şi ne trezim. Şi poate vomăm votăm mai cu talent.

Microfonu’ din cabină

Ne-am hotărât să luăm o pauză de role.
Asta din cauza unor mici leziuni în zona gleznelor provocate de strânsoarea rolelor.
Si a unor mari umflaturi în aceeaşi zonă laughing.
Aşa că ieri seară am bătut centrul vechi al Bucureştilor.
Am admirat o sumedenie de clădiri vechi şi am intrat şi în biserica Sf. Ilie Gorgani.
Din păcate am dat buzna în biserică la ora 19:25, în condiţiile în care la 19:30 se închideau porţile.
Era foarte întuneric înăuntru şi n-am văzut mare lucru.
De aceea mi-am promis ca data viitoare să merg ceva mai devreme.
La fel şi cu biserica Domniţa Bălaşa.
Am ajuns prea târziu.
Data viitoare…
Dar despre role, despre noi şi despre haimana prin Bucureşti într-un articol viitor…

După încă 2 ore de bătut Bucureştiul la pas, am plecat acasă cu autobuzul.
Voi aţi văzut că autobuzele astea noi au în dotare, în cabina şoferului, un microfon?
Cam ca la autocarele turistice…
Chiar mă întrebam la ce dracu’ foloseşte microfonu’ ăla.
Să facă şoferii karaoke?
Ei bine, nu!
După ce vă povestesc faza la care am fost martor, voi face o petiţie online prin care să cer conducerii R.A.T.B. să-i acorde lu’ nenea şoferul din poveste o primă.
Grasă.

M-am urcat in autobuzul 381 la Budapesta.
Am scanat repede, cum fac de obicei, după ciorditori, curve, oameni ai străzii şi şmecheri-proşti-de-Bucureşti-care-vorbesc-tare.
Ciorditori care să încerce să-mi fure fisa de 50 bani din buzunar – nu erau.
Oameni ai străzii care să pută de se crapă geamurile – nu erau.
Curve care sunt de fapt inofensive – nu erau.
Şmecheri-proşti-de-Bucureşti-care-vorbesc-tare – nu erau.
Dar am descoperit o specie nouă de călător.
Ţiganul-împuţit-cu-telefon-de-ultima-generaţie.
Înainte ca unii să-mi sară în cap, mergeţi, vă rog, aici. Mulţumesc.
Să revenim la împuţit.
Stătea în picioare ascultând muzică în căştile lui împuţite.
Bineînţeles, manele împuţite.
Se auzea clar din căşti.
Şi mai dădea şi din cap ca rokerii, de parcă asculta hip-hop!
La un moment dat, ţiganu’ a simţit nevoia să ne polueze fonic cu rahatul ce-l asculta el.
Aşa că a dat muzica pe spicăr.
Tu esti iubirea meaaaaaaaaaaaaa, orice s-ar intamplaaaaaaaaaaaaaa” (manelele n-au diacritice).
Nu ştiu ce mizda pa-sii de telefon avea ăla, că se auzea ca la laptopu’ meu!
Măi nene. Nimeni, dar nimeni, nu a îndrăznit să-i zică împuţitului ceva.
Şi uite aşa, preţ de o staţie, am ascultat manele moca, incluse în preţul biletului R.A.T.B.
Opreşte maşina.
Se deschid uşile.
Coboară lume.
Urcă lume.
Uşile nu se închid!
Cam 30 de secunde nu s-a întâmplat nimic.
După care, se aude în boxele autobuzului:
Opreşte muzica!“, pe un ton mai sever decât al sergentului din armată!
Era… şoferul!
Ţiganul împuţit a reacţionat imediat în stilul caracteristic anti-social:
Ce vrei, bă’?!
La care un alt ţigan care era în autobuz, dar ceva mai încolo, i-a repetat:
Opreste muzica!
Acesta din urmă era un ţigan bun. (Sunt o grămadă de ţigani civilizaţi şi cu bun-simţ. Pe aceia îi respect.)
Deşi se vedea clar că nu i-a convenit faptul că cineva a avut tupeul să îi zică să oprească muzica, a oprit-o imediat.
Abia după aceea s-au închis uşile şi autobuzul şi-a continuat drumul…

Aha! Deci la asta foloseşte microfonu’ ăla!
Civilizează călatorii!
Acum stau şi mă gândesc la câteva situaţii similare trăite de-a lungul timpului.
Şi mă întreb de ce şoferii n-au reacţionat la fel…
Dar răspunsul l-am găsit, pentru câteva din acele situaţii, datorită manelelor date la maxim în cabina şoferului.
În cazurile acelea, pur şi simplu, tocmai şoferul era ţiganul împuţit…!

Ca să ştiţi pe cine felicitaţi pentru această lecţie de conduită civică, iată datele:
Linie autobuz: 381
Număr înmatriculare: B-52-RWY
Serie autobuz: 4164
Ora: 22:59
Data: 11.09.2009

Şi ca să rămânem în subiect, astăzi vizionăm:

LUAŢI ATITUDINE !

Căcatul tineretului

“Oamenii zâmbesc atunci când sunt fericiţi. Oamenii zâmbesc pentru ei. Eu… Eu zâmbesc pentru oameni…”
© Radu, “ganduri”

* * *

Blogul ăsta nu are milioarde de cititori. Însă aceia care ne citesc sunt inteligenţi.
Personal, prefer calitatea în locul cantităţii.
Cititorii inteligenţi şi-au dat seama că bubulix nu scrie despre rromânia.
Nici nu contează despre ce ţară scrie.
Contează numai că nu este rromânia.
Într-un post anterior bubulix s-a uitat în jurul lui. Şi a scris.
Chiar mă întrebam ce o să iasă dacă mă uit şi eu în jurul meu. Şi scriu.

* * *

Astăzi o să scriu despre ceea ce văd în jurul meu. O să scriu despre căcat.
Căcatul pe care o să-l admirăm şi o să-l analizăm astăzi nu se numeşte rromania, cum mulţi s-ar fi aşteptat. Dar să vedem imaginile. Andreea, ai legătura:

ca

De ce “imaginile”, când e doar una?
Eheeeei, asta e treabă rromanească, aţi şi uitat?
Dar să le luam pe rând.

Oricât ar vrea cineva să mă convingă că acest căcat este de câine sau de orice alt animal, ţin să îi reamintesc că am experienţă de 10 ani şi mai bine în căcatul în gradină sau pe câmpul de la ţară. Este clar de om.

Ce fel de om? Nu ştiu. rămân la părerea că este vorba de Omul Invizibil, având in vedere că aceasta fotografie este facută de mine, pe şest, la 20 de paşi (număraţi) de alţi trei căcaţi. Aceştia din urmă purtând uniforme slinoase si staţii de emisie-receptie de jucarie şi se prefac că păzesc podul din Parcul Tineretului.
Oare de ce îl păzesc? Să nu se depună praf pe el? Să nu intre raţele alea sălbatice sub pod? Oare dau afară muştele de pe pod? Sau îşi păzesc ochii când se uită ca nişte idioţi după curul femeilor de 14 ani ce trec pe acolo?
Nu ştiu. Dar ştiu sigur că nu văd un om care se cacă la 20 de paşi de ei.

Am făcut fotografia, după cum spuneam, pe şest. Căci in stânga (nu se văd in poză), erau doi căcaţi d-ăia în uniformă care beleau ochii la mine. În afara lor, mai era unul care arunca câte un ochi în jur în timp ce mânca roşii cu brânza şi, cu siguranta, cu căcat. Ăsta ultimu’ se vede pe fundal, sus, lângă chioşcul în care doarme noaptea.

Tot zilele trecute, şeful de la Administraţia Lacurilor şi Parcurilor Bucureşti (deci şi şef peste căcaţii din parcuri) ne vorbea cu entuziasm la televizor despre cum o să facă el în parcuri ceasuri suflate cu aur.
Ce, mă’?
Ceasuri.
Ce fel de ceasuri, mă’?
Suflate.
Cu ce, mă’?
Cu aur.
Nu, mă’ ţăranule, am întrebat “cu ce”.
Cu aur.
Nu cu aur, şefule de căcat. Întrebam “cu ce”.
Cu ce bani?
Aaa. Cu banii mei? Pai, şefule, cu banii mei mai bine asigură-te matale că nu duc treaba asta pe talpă pân’ acasă. Aplică matale nişte sancţiuni adevărate, nu de prostit lumea la TV. Amendează tot. De la căcaţii care pun manele la staţiile emisie-recepţie (ca să auda si Vasile, că e în fund; în fundul aleii, singur în post) până la animalele tupeiste care se cacă-n drum.
Ei, nenea şefule, cu banii ăia poţi sa faci şi caca de aur dacă vrei. Înţelegi unde bat? Înţelegi un căcat…

* * *

Din lesă:
Că tot a venit vorba… Mă întreb… Oare căcatul Omului Invizibil este… invizibil?

Idei încâlcite

De când m-am decis să schimb tema blogului am primit pe mess o gramadă de mesaje de la prieteni, în care am fost îndemnat să continui ceea ce am început: aventuri în rromania.

Ok, nimic de spus. Cred si eu că lumea văzuta prin ochii mei este mai interesantă şi mai bine înţeleasă de către cei ce-mi trec pragul blogului decât lumea văzută prin mintea mea încâlcită.

Ei bine, aflaţi că m-am gândit serios şi eu să mai arunc câte o dumă pe blog. Aşadar, voi îmbina cele două idei.

* * *

Ca să aveţi la ce vă uita:

“TEMERI”

temeri

© Radu Ilie

* * *

Din gura unui neuron şhiop:

O să mor. Da, ştiu. Şi o singură zi a fost de ajuns pentru a-mi pecetlui soarta. Ziua în care m-am născut. Radu, “gânduri”

* * *

Toate ca toate, însă chiar aşa de rău se simte criza asta în rândul taximetriştilor? Şi ei e oameni, e adevărat. Dar ei se mai descurcă cu o învârteală, cu nişte curve, etc. Dar se pare că nenea care conduce taxiul marca Dacia cu numărul B-65-ULH nu prea le are cu învârtelile. Sau poate că, tocmai, le are? Mă întreb asta stând şi uitându-mă ca boul la afişul din geamul maşinii sale, afiş făcut dintr-o bucată de hartie de caiet dictando (!) dar, atenţie, tras la imprimantă (!): “Primim şi bonuri de masă”. WTF?

N-am apucat să văd de la ce firmă era, pentru că a demarat de la trecerea peste pietoni.

Ştiu ca sunteţi obişnuiţi cu imagini care însoţesc aventurile mele, însă de data asta… n-am.

* * *

Dar am pentru voi un blog foarte fain. Al unui nene, Florin.

Mă plimbam pe net să vadă şi ochiul meu cine şi ce mai scrie prin blogosfera asta pe care eu n-o sufăr. Şi uite aşa am dat de el. Click pentru a nu rata un mare articol al unui mare blogger în viaţă —> FLN . Grăbiţi-vă! Este de interes naţional. Este vorba de inundati, vijeli şi de politicieni care nu se sinchisesc sa i-a masuri, băăă!!!

Măi oameni buni, ăsta chiar scrie! Şi oamenii chiar îl citesc!

Trăim în România şi Mircea Badea ne-o aminteşte tot timpul…

LATER EDIT: am făcut şi nişte print-screen-uri. că poate se gândeşte nenea FLN să repete clasa şi apoi editează/modifică/corectează