Jun 18 2010
Punctul rosu
“Cand cineva spune uite un punct rosu, toata lumea se ingramadeste sa vada daca este, intr-adevar, rosu.
Eu m-as uita mai atent daca este, intr-adevar, un punct…”
© Radu Ilie – “ganduri”
texte © raducu
Sep 28 2009
Un nimeni…
©Radu, “proezii” (republicată)
Întuneric
Pe stradă.
Singur.
Mă-ndrept
Spre mormânt
În grabă.
Vânt.
Rece.
Ploaia
Cade.
Pe stradă
Nimeni
Nu trece.
Intru
În cimitir.
Printre cruci.
Peste tot
Miroase
A mir.
O lumânare
Se stinge
Cum viaţa
Din om
Se prelinge.
E trist aici.
Lor nu le pasă.
Aici
Nu te invită
Nimeni
La masă.
Foame?
Se poate
Să-mi fie.
Dar ce caut
Eu aici
La o oră
Atât de târzie?
Mă uit.
Oriunde.
Dar aici
Nu este
Nimeni
Care să-mi poată
Răspunde.
… Mi-am amintit.
Caut pretutindeni
Pe cineva
Cu numele meu…
… Un nimeni…
Sep 3 2009
Poveste ne-editată
A fost odată o prinţesă. Frumoasă…
Şi un prinţ urât…
Care trăia retras în pădurea din vecinătatea castelului prinţesei…
Şi în fiecare dimineaţă prinţul se uita din marginea pădurii la fata cea cu păr de ruginiu şi ochi ca două mărgele, atunci când ea ieşea pe balcon, întâmpinând Soarele cu zâmbetu-i perfect, când îmbrăţişa vântul ce-i scălda părul într-o mare agitată, când ploaia-i mângâia chipul iar ea aduna în palme-i stropii…
Iar fata simţea…
Simţea că cineva o priveşte din desişul pădurii…
Prinţul nu se arăta, altminteri fata o rupea la fugă cu siguranţă…
Era atat de urât, încât nici păsărelele nu ciripeau în juru-i…
Dar frumuseţea lui consta în sentimentele ce-i umpleau inima…
Prinţesa aflase de la bona ei despre o poveste ce circula prin ţinut, despre un prinţ urât care locuia acolo…
Într-o bună zi, prinţesa s-a decis să meargă, însoţită de cea mai bună prietenă a ei, păna la liziera pădurii şi să cerceteze locul…
Pentru a-l întâlni…
Zis şi făcut…
În timpul ăsta, prinţul, neştiind ce-l aşteaptă, s-a postat în locul bine ştiut…
Dar…
Domniţa nu a apărut la balcon…
Atunci…
După ceva timp, în care a tot aşteptat ivirea făpturii ce l-a fermecat, s-a hotărât să bată în poarta castelului şi să-i spună verde-n faţă prinţesei cum că o iubeşte…
Aşa că, orbit de dragoste şi beat de îndrăzneala-i şi de importanţa momentului, s-a trezit ca prin minune în faţa porţii…
A bătut…
Şi a bătut…
Şi a bătut…
Dar nu răspundea nimeni…
Fata, pe de altă parte, ajunse la lizieră şi cerceta locul din care ştia că o priveşte zilnic cineva…
A stat…
A scotocit…
A strigat…
A umblat…
Nimic…
Atunci a hotărât să se întoarcă degrabă la castel şi să nu ma ia în seamă ceea ce de acum se convinsese că nu-i decât o închipuire…
Prinţul…
Mohorât că nu i s-a răspuns, s-a întors în pădurea deasă…
Prinţesa a trăit împăcată cu gândul că nu era nimeni acolo…
Şi în scurt timp a şi dat uitării…
Însa el…
Sărmanul…
Şi în ziua de azi stă în mijlocul pădurii fiind convins că prinţesa l-a zărit cumva, că i-a văzut urâţenia şi că l-a respins…
Şi am încălecat pe-o şa…
Şi v-am spus o poveste în care circumstanţele de căcat au făcut ca două destine să nu se întâlnească…
Sep 1 2009
Fotografie erotică şi un D.J. mort
Hehehe.
Am văzut că bubulix nu dă semne de viaţă şi m-am băgat să postez tot eu 
.
* * *
Întotdeauna m-a pasionat fotografia erotică (în cele mai multe cazuri nici măcar nu pare erotică).
Dar niciodată nu am avut condiţiile necesare realizării unor astfel de fotografii.
Aş fi avut acces la un studio foto, însă unul cu resurse logistice destul de sărace…
De postat fotografii erotice p-aici nu prea am cum să postez, din cauza reclamelor de la Google. De fapt, din cauza Termenilor şi Condiţiilor de la Google Adsense.
Dar voi posta link-uri. Câte 3 în fiecare post.
Celor care judecă strâmb şi nu înteleg că este, în fapt, artă, le recomand să nu urmeze link-urile.
De reţinut: astăzi, pentru că este începutul acestor postări, o să vă iau mai uşor, aşa, cu fotografii mai… light.
* * *
Şi pentru că tot suntem la capitolul fotografie, azi privim:
alternativa
© Radu
* * *
Azi mi-am făcut curăţenie în ceva CD-uri pline cu toate prostiile din lume, adunate sub formă de back-up-uri şi alte stări la mine în dulap.
Aşa am dat de muzica regretatului D.J. YLeeAe, a cărui carieră a durat numai 3 ani, murind în vara anului 2002 într-un accident de muncă. A băut apă cu gheaţă în loc de uischean.
Ascultăm cu atenţie, până la capăt, una din melodiile lui preferate, pe care o punea chiar la începutul programului, adicătelea înainte să se îmbete ca porcu’ şi să nu mai ştie de el. Şi de EA:
R.I.P. DJ YleeAe
* * *
“De vei găsi praf pe fotografia ta, nu-l şterge. Lasă-mi măcar şansa asta… Lasă-mă, în fire de cenuşă fiind, să-ţi mai mângâi chipul…”
© Radu, “ganduri”
Aug 30 2009
Căcatul tineretului
“Oamenii zâmbesc atunci când sunt fericiţi. Oamenii zâmbesc pentru ei. Eu… Eu zâmbesc pentru oameni…”
© Radu, “ganduri”
* * *
Blogul ăsta nu are milioarde de cititori. Însă aceia care ne citesc sunt inteligenţi.
Personal, prefer calitatea în locul cantităţii.
Cititorii inteligenţi şi-au dat seama că bubulix nu scrie despre rromânia.
Nici nu contează despre ce ţară scrie.
Contează numai că nu este rromânia.
Într-un post anterior bubulix s-a uitat în jurul lui. Şi a scris.
Chiar mă întrebam ce o să iasă dacă mă uit şi eu în jurul meu. Şi scriu.
* * *
Astăzi o să scriu despre ceea ce văd în jurul meu. O să scriu despre căcat.
Căcatul pe care o să-l admirăm şi o să-l analizăm astăzi nu se numeşte rromania, cum mulţi s-ar fi aşteptat. Dar să vedem imaginile. Andreea, ai legătura:
De ce “imaginile”, când e doar una?
Eheeeei, asta e treabă rromanească, aţi şi uitat?
Dar să le luam pe rând.
Oricât ar vrea cineva să mă convingă că acest căcat este de câine sau de orice alt animal, ţin să îi reamintesc că am experienţă de 10 ani şi mai bine în căcatul în gradină sau pe câmpul de la ţară. Este clar de om.
Ce fel de om? Nu ştiu. rămân la părerea că este vorba de Omul Invizibil, având in vedere că aceasta fotografie este facută de mine, pe şest, la 20 de paşi (număraţi) de alţi trei căcaţi. Aceştia din urmă purtând uniforme slinoase si staţii de emisie-receptie de jucarie şi se prefac că păzesc podul din Parcul Tineretului.
Oare de ce îl păzesc? Să nu se depună praf pe el? Să nu intre raţele alea sălbatice sub pod? Oare dau afară muştele de pe pod? Sau îşi păzesc ochii când se uită ca nişte idioţi după curul femeilor de 14 ani ce trec pe acolo?
Nu ştiu. Dar ştiu sigur că nu văd un om care se cacă la 20 de paşi de ei.
Am făcut fotografia, după cum spuneam, pe şest. Căci in stânga (nu se văd in poză), erau doi căcaţi d-ăia în uniformă care beleau ochii la mine. În afara lor, mai era unul care arunca câte un ochi în jur în timp ce mânca roşii cu brânza şi, cu siguranta, cu căcat. Ăsta ultimu’ se vede pe fundal, sus, lângă chioşcul în care doarme noaptea.
Tot zilele trecute, şeful de la Administraţia Lacurilor şi Parcurilor Bucureşti (deci şi şef peste căcaţii din parcuri) ne vorbea cu entuziasm la televizor despre cum o să facă el în parcuri ceasuri suflate cu aur.
Ce, mă’?
Ceasuri.
Ce fel de ceasuri, mă’?
Suflate.
Cu ce, mă’?
Cu aur.
Nu, mă’ ţăranule, am întrebat “cu ce”.
Cu aur.
Nu cu aur, şefule de căcat. Întrebam “cu ce”.
Cu ce bani?
Aaa. Cu banii mei? Pai, şefule, cu banii mei mai bine asigură-te matale că nu duc treaba asta pe talpă pân’ acasă. Aplică matale nişte sancţiuni adevărate, nu de prostit lumea la TV. Amendează tot. De la căcaţii care pun manele la staţiile emisie-recepţie (ca să auda si Vasile, că e în fund; în fundul aleii, singur în post) până la animalele tupeiste care se cacă-n drum.
Ei, nenea şefule, cu banii ăia poţi sa faci şi caca de aur dacă vrei. Înţelegi unde bat? Înţelegi un căcat…
* * *
Din lesă:
Că tot a venit vorba… Mă întreb… Oare căcatul Omului Invizibil este… invizibil?
Aug 22 2009
frânturi de gânduri… plângi cu mine
Blestem
Să crezi, să simţi, să vrei, să speri; să ningi, în prag de primăveri…
Să cazi, să te aşezi, să te topeşti; să uiţi de tot şi să nu mai iubeşti…
© Radu Ilie, (“proezii”
(nepublicat)
* * *
De ce să nu plâng? Ce să fac? Aş dispărea. Aş intra în gaură de şarpe. Aş fugi de oameni şi de tot. M-aş afunda sub mii de gânduri. M-aş îneca în mintea-mi ciudată şi n-aş mai vorbi în veci. Nimic.
Oare… ar conta pentru OAMENI?
Ar conta pentru CINEVA?
De ce ar conta?
Cine sunt eu?
Vreau doar să închid ochii şi să călătoresc spre stele.
Nu vreau nimic. Nici bani. Nici faimă. Nici putere.
Vreau doar să SCAP.
Se poate?
Oare?
Să-ncerc?
* * *
De ce să râd în loc să plâng?
Plâng…
Plâng când peste umăr îmi arunc privirea…
Plâng când închid ochii şi strâns te-mbraţişez…
Plâng când îmi dau seama că îmi e-n van iubirea…
Plâng când nu îmi dau seama de încă mai visez…
Plângi cu mine…?
Plângi…
Căci… plâng…
© Radu Ilie (“proezii” (nepublicat)
* * *
aşa mă simt şi eu…
departe…
într-o cunună de văpăi…
ma simt…
măcar mă simt…
deşi simţirea-mi arată multe…
degeaba am primit-o-n suflet…
căci căutarile-s târzii…
sunt clipe moarte…
şi e noapte…
sunt clipe vii…
sunt vieţi deşarte…
sunt mii de stele între nori…
sunt mii de suflete-n castele…
părăsite…
nu are rost…
nu are margini…
e plină lumea de stafii…
sunt eu…
sunt singur şi departe…
măcar sunt eu…
sunt încă viu…
dar mor în fiecare ceas…
şi mă pătrunde…
nu simt…
dar ştiu…
şi cred…
că vreau…
că pot…
că ştiu…
să nu mai fiu…
să nu mai fiu…
iar de fi-voi să-mi dai de ştire…
nu este moarte…
e nemurire…
e doar noroi…
e doar un duh…
e doară ploaia…
din văzduh…
nu are sens…
nu ştiu ce are…
e multă…
vine…
şi…
© Radu Ilie (“ganduri” (nepublicat)
* * *
Vreau doar să închid ochii şi să visez…
E de rău?
Chiar de este, nu-mi poate lua nimeni visurile.
Nici dracu’ nu mă poate opri din visare.
Visez ce vreau.
Când vreau.
Cum vreau.
Mă laşi să visez o lume fară mine?
Pot să visez uitându-mă pe mine?
Vreau doar să închid ochii…
© Radu Ilie (“ganduri” (nepublicat)
Aug 13 2009
Post scurt. Prea scurt. Despre Dumnezeu
“Dumnezeu? Ha! Dumnezeu nu este special… Oricine poate fi Dumnezeu… Uite, tu eşti Dumnezeul meu. Te iubesc, cred în tine, iar ţie nici că-ţi pasă…”
© Radu, “ganduri” (republicat)
* * *
Astăzi ascultăm o melodie superbă:
* * *
După care vedem ce se întâmplă când pe planeta există un idiot care nu are ce face:
Dă frumos fişierul în backplay (adicătelea ascultat de-a inversu’ şi îi scade viteza de play la 80%.
Trebuie să iasă ceva ca lumea, nu?
Păi… hai să vedem… aceeaşi melodie în varianta boului – descrisă mai sus:
Creepy, huh?
* * *
Hai că am falimentat-o şi pe asta 
Ce dracu’ facem acum?
Propune, soro…
Aug 11 2009
Câteva din lesă…
Este motto-ul ce mă caracterizează şi care mă face să merg înainte:
ALL GIVE SOME. SOME GIVE ALL…
* * *
Pentru că cineva mă tot întreba cum o văd şi pentru că nu s-au inventat cuvintele pentru a o descrie, îmi exprim aici dorinţa mea în legatură cu acest aspect…:
Aş vrea… măcar o dată, să te vezi prin ochii mei…
* * *
Cea mai bună prietenă a mea, cu care vorbesc foarte des pe messenger şi mai puţin face-to-face, foloseşte des cuvantul abracadabrant.
Cred că ar fi cazul ca cei din Academia Română – dacă tot au introdus cuvintele p**ă, p***ă şi g****ă în Dicţionarul explicativ al limbii române – să facă demersurile pentru introducerea în DEX a cuvântului… hocuspocusant… 
* * *
Acum pe bune… Voi vă daţi seama cât de plictisitor a fost primul Muzeu de Istorie din lume?
* * *
Visez un zbor albastru…
Visez miresme nestiute…
Visez o pala de vant…
Visez gustul fericirii…
Visez in soapta…
Visez…
© Radu, “proezii” (republicat)
Aug 5 2009
Idei încâlcite
De când m-am decis să schimb tema blogului am primit pe mess o gramadă de mesaje de la prieteni, în care am fost îndemnat să continui ceea ce am început: aventuri în rromania.
Ok, nimic de spus. Cred si eu că lumea văzuta prin ochii mei este mai interesantă şi mai bine înţeleasă de către cei ce-mi trec pragul blogului decât lumea văzută prin mintea mea încâlcită.
Ei bine, aflaţi că m-am gândit serios şi eu să mai arunc câte o dumă pe blog. Aşadar, voi îmbina cele două idei.
* * *
Ca să aveţi la ce vă uita:
“TEMERI”
© Radu Ilie
* * *
Din gura unui neuron şhiop:
O să mor. Da, ştiu. Şi o singură zi a fost de ajuns pentru a-mi pecetlui soarta. Ziua în care m-am născut. Radu, “gânduri”
* * *
Toate ca toate, însă chiar aşa de rău se simte criza asta în rândul taximetriştilor? Şi ei e oameni, e adevărat. Dar ei se mai descurcă cu o învârteală, cu nişte curve, etc. Dar se pare că nenea care conduce taxiul marca Dacia cu numărul B-65-ULH nu prea le are cu învârtelile. Sau poate că, tocmai, le are? Mă întreb asta stând şi uitându-mă ca boul la afişul din geamul maşinii sale, afiş făcut dintr-o bucată de hartie de caiet dictando (!) dar, atenţie, tras la imprimantă (!): “Primim şi bonuri de masă”. WTF?
N-am apucat să văd de la ce firmă era, pentru că a demarat de la trecerea peste pietoni.
Ştiu ca sunteţi obişnuiţi cu imagini care însoţesc aventurile mele, însă de data asta… n-am.
* * *
Dar am pentru voi un blog foarte fain. Al unui nene, Florin.
Mă plimbam pe net să vadă şi ochiul meu cine şi ce mai scrie prin blogosfera asta pe care eu n-o sufăr. Şi uite aşa am dat de el. Click pentru a nu rata un mare articol al unui mare blogger în viaţă —> FLN . Grăbiţi-vă! Este de interes naţional. Este vorba de inundati, vijeli şi de politicieni care nu se sinchisesc sa i-a masuri, băăă!!!
Măi oameni buni, ăsta chiar scrie! Şi oamenii chiar îl citesc!
Trăim în România şi Mircea Badea ne-o aminteşte tot timpul…
LATER EDIT: am făcut şi nişte print-screen-uri. că poate se gândeşte nenea FLN să repete clasa şi apoi editează/modifică/corectează
Jul 28 2009
El… a ştiut…
Abia a ieşit din baie. Nu a auzit-o când a intrat. Nici măcar nu s-a întrebat cum a intrat. Stă împietrit în uşa băii şi se holbează la scena ce se petrece în patul lui regal din lemn de tec, cu baldachin din mătase purpurie, atât de fină, încât pielea ei pare că a luat foc de-a binelea, privită printr-însul.
E de o frumuseţe desăvârşită. Şi cum se întinde şi cum se răsuceşte în pat, oferă privirii lui imaginea perfecţiunii. Stând pe o parte, lăsând rochiţa-i albă să-i dezvelească coapsele sculptate de îngeri, cu un umăr gol ce pare că cerşeşte o sărutare, işi trece mâinile-i delicate prin păru-i negru, lăsându-l să se răsfire pe perna imensă ce se mişcă în tandem cu ea şi pare că suspină înconjurată de parfumul ei divin.
Cu capul pe spate, întinsă ca un arc într-un spasm de plăcere, işi trece peste buzele-i flămande de dragoste, două degete… încet… încet… conturându-le şi făcându-le să tremure, înainte de a porni pe gât, în jos. Cu unghiile-i ce par înmuiate-n sânge, ca două pete pe rochiţa imaculată, încearcă să o rupă, să ajungă la sânii-i ce se conturează sub satinul fin.
Cealaltă mână-i este de pe-acum pe coapsă, urcând uşor spre fese şi zgâriind cu unghiile bronzu-i de cleopatră, lasând mici poteci ce parcă vor să îi arate drumul pe care el îl va urma cu limba…
Să… continui? da/nu
până atunci…
Atunci s-a întâmplat. El a ştiut că s-a întâmplat ceva… Nemişcat şi nud, cu prosopul căzut, fapt pe care nici măcar nu-l observase, cu gura căscată… a ştiut. A ştiut că i-a intrat o muscă-n gură şi s-a înecat ca prostu’ !!
Ultimele comentarii