Aug 12 2009

cu neuronii în lesă… şi ideile pe “hârtia” virtuală

Dacă tot am privilegiul de a-mi aşterne ideile în spaţiul virtual – şi ţin să-i mulţumesc pe acestă cale lui răducu pentru oportunitatea dată, mă gândesc la un post pe măsură.

Încercând să găsesc o idee care să “placă la lume”, mă gândesc la subiectele care ne bântuie în zilele acestea.
Să scriu despre politică? Toată lumea e sătulă de asta.
Să scriu despre prostie? E omniprezentă, nu mai uimeşte pe nimeni.
Să scriu despre lucruri frumoase? Sunt suficiente picturi, poze, filme şi melodii care să ne ofere astfel de trăiri.
Despre dragoste, aici sunt cam pierdut.

Poate să scriu despre noi, despre fiecare, despre ceea ce ne face individuali? Dar tot aceste lucruri care dau individualitatea ne fac să fim parte şi dintr-un grup de prieteni, clasă socială sau categorie profesională.

Aşa că ar fi o soluţie să “aberez” despre individualitatea aceea colectivă.
Ce ne face diferiţi faţă de cei de lângă noi?
Unii avem simţul umorului mai dezvoltat, alţii suntem mai raţionali, unii iubesc mai mult decât alţii.
Această ultimă remarcă fiind deseori întâlnită la o comparaţie soţ – soţie sau parteneri dintr-un cuplu. În majoritatea cazurilor ea iubindu-l mai mult (versiunea ei…winking.

Dar cu toate acestea, suntem oare singurii care prezentăm asemenea caracteristici? Doar eu sau tu ori el sau chiar ea avem ceea ce nu mai are nimeni?

Caut individualităţile altora, ca să o descopăr pe a mea.

Oare pe mine ce mă face diferit faţă de lumea din jurul meu?

By bubulix_me • bubulix • 2

Aug 11 2009

Câteva din lesă…

Este motto-ul ce mă caracterizează şi care mă face să merg înainte:

ALL GIVE SOME. SOME GIVE ALL…

* * *

Pentru că cineva mă tot întreba cum o văd şi pentru că nu s-au inventat cuvintele pentru a o descrie, îmi exprim aici dorinţa mea în legatură cu acest aspect…:

Aş vrea… măcar o dată, să te vezi prin ochii mei…

* * *

Cea mai bună prietenă a mea, cu care vorbesc foarte des pe messenger şi mai puţin face-to-face, foloseşte des cuvantul abracadabrant.

Cred că ar fi cazul ca cei din Academia Română – dacă tot au introdus cuvintele p**ă, p***ă şi g****ă în Dicţionarul explicativ al limbii române – să facă demersurile pentru introducerea în DEX a cuvântului… hocuspocusant… worried

* * *

Acum pe bune… Voi vă daţi seama cât de plictisitor a fost primul Muzeu de Istorie din lume?

* * *

Visez un zbor albastru…
Visez miresme nestiute…
Visez o pala de vant…
Visez gustul fericirii…
Visez in soapta…
Visez…

© Radu, “proezii” (republicat)

By raducu • de ale mele, din lesa, texte © raducu • 1

Aug 11 2009

Omul din telefonul meu

Astăzi vorbim despre un om (o sa îi spun în continuare aşa pentru că nu-i cunosc sexul) care apare în telefoanele noastre. Cel puţin în al meu apare foarte des în ultima perioadă…

După ce am primit un apel de la acest nume, m-am tot gândit… m-am tot foit… când dracu’ l-am băgat p-ăsta-n telefon?

Omul tot insista, aşa că l-am lasat să se calmeze, să ia o gura de aer şi înceteze cu telefoanele. Hai c-a încetat.

M-apuc să scotocesc prin agendă, să dau de numele lui, că poate-poate îl recunosc după număr…

Caut la litera N… nimic. Caut încă o dată… nimic. Caut la P… nimic. What the fuck?

Ori este stricat telefonul, ori Vodafonu’ dă cu virgulă şi face măgării prin reţea, ori omu’ ăsta ştie să intre în agenda mea, să mă sune şi apoi o şterge ştrengăreşte…

Sunt sigur că mă cunoaşte şi că face mişto de mine.

Aşa că îi transmit pe această cale lu’ Private Number să mă lase dracului în pace!

By raducu • de ale mele • 1

Aug 8 2009

Am salvat-o sau am omorât-o?

Era o povestioară despre o vrăbiuţă care ciugulea liniştită nişte firimituri de pe jos. La un moment dat ajunge în apropierea unei vaci care, exact când vrăbiuţa ciugulea undeva în spatele ei, se balegă direct pe ea. Speriată, ea începe să ciripească disperată. Atrasă de larmă, apare o pisică. Ea scoate vrăbiuţa din bălegar, o scutură puţin, o sterge bine de nişte iarbă, iar după ce se asigură că este curată, o mănâncă.

Morala ar fi: nu toată lumea care te bagă în căcat îţi vrea răul; nu toată lumea care te scoate din căcat îţi vrea binele; şi dacă te trezeşti în căcat, măcar taci din gură.

* * *

Apropos de vrăbiuţe, ieri am salvat una.
Mă întorceam acasă când, exact la uşa de la intrare în bloc, o vrăbiuţă dădea disperată din aripioare, încercând în zadar să-şi ia zborul. M-a alergat şi m-a întins puţin până să reuşesc să pun mâna pe ea.
Am luat-o, am cercetat-o, am constatat că are o rană urâtă la un picioruş, aşa că am decis s-o duc urgent la veterinar. Asta în speranţa că o vor îngriji şi că o vor ţine ei acolo până când va putea zbura. Pe dracu’!
Am terminat programul, nu e nici un doctor la cabinet, însă cu un sfat te pot ajuta, mi-a zis un nene asistent. Ceea ce are la picioruş este ceva normal la vrăbiuţe, a continuat el, puii fiind ciupiţi frecvent de către masculi, atunci când sunt hrăniţi. Iar de zburat nu zboară pentru că este pui, nu din cauza “infecţiei” de la picioruş. Tot ceea ce poţi face acum este să îl duci acasă – noi nu-l putem ţine aici – şi să-l hrăneşti cu mălai şi cu pâine înmuiată în apă. Preţ de câteva zile va trebui să-l laşi liber prin casă pentru a exersa mişcările aripioarelor. Într-o bună zi o să vezi că va zbura…
N-am mai apucat să o vad vie…
A murit până dimineaţă…
A murit din cauza efortului depus pentru a se elibera din colivia pe care i-am improvizat-o…
Dacă la început mă gândeam că am salvat-o, acum am ajuns să mă întreb dacă nu cumva intenţia mea de a salva un sufleţel a omorât-o…
Dacă, totuşi, nu o mâncau pisicile?
Dacă trăia?
Nu am avut inima să o fotografiez moartă…

colivie

By raducu • de ale mele • 6

Aug 5 2009

Idei încâlcite

De când m-am decis să schimb tema blogului am primit pe mess o gramadă de mesaje de la prieteni, în care am fost îndemnat să continui ceea ce am început: aventuri în rromania.

Ok, nimic de spus. Cred si eu că lumea văzuta prin ochii mei este mai interesantă şi mai bine înţeleasă de către cei ce-mi trec pragul blogului decât lumea văzută prin mintea mea încâlcită.

Ei bine, aflaţi că m-am gândit serios şi eu să mai arunc câte o dumă pe blog. Aşadar, voi îmbina cele două idei.

* * *

Ca să aveţi la ce vă uita:

“TEMERI”

temeri

© Radu Ilie

* * *

Din gura unui neuron şhiop:

O să mor. Da, ştiu. Şi o singură zi a fost de ajuns pentru a-mi pecetlui soarta. Ziua în care m-am născut. Radu, “gânduri”

* * *

Toate ca toate, însă chiar aşa de rău se simte criza asta în rândul taximetriştilor? Şi ei e oameni, e adevărat. Dar ei se mai descurcă cu o învârteală, cu nişte curve, etc. Dar se pare că nenea care conduce taxiul marca Dacia cu numărul B-65-ULH nu prea le are cu învârtelile. Sau poate că, tocmai, le are? Mă întreb asta stând şi uitându-mă ca boul la afişul din geamul maşinii sale, afiş făcut dintr-o bucată de hartie de caiet dictando (!) dar, atenţie, tras la imprimantă (!): “Primim şi bonuri de masă”. WTF?

N-am apucat să văd de la ce firmă era, pentru că a demarat de la trecerea peste pietoni.

Ştiu ca sunteţi obişnuiţi cu imagini care însoţesc aventurile mele, însă de data asta… n-am.

* * *

Dar am pentru voi un blog foarte fain. Al unui nene, Florin.

Mă plimbam pe net să vadă şi ochiul meu cine şi ce mai scrie prin blogosfera asta pe care eu n-o sufăr. Şi uite aşa am dat de el. Click pentru a nu rata un mare articol al unui mare blogger în viaţă —> FLN . Grăbiţi-vă! Este de interes naţional. Este vorba de inundati, vijeli şi de politicieni care nu se sinchisesc sa i-a masuri, băăă!!!

Măi oameni buni, ăsta chiar scrie! Şi oamenii chiar îl citesc!

Trăim în România şi Mircea Badea ne-o aminteşte tot timpul…

LATER EDIT: am făcut şi nişte print-screen-uri. că poate se gândeşte nenea FLN să repete clasa şi apoi editează/modifică/corectează

By raducu • aventuri in rromania, de pe net, fotografie © raducu, taximetristi, texte © raducu • 7

Aug 3 2009

Mai are vreun sens?

Negarea obsesivă a unei stări de fapt nu duce la încetarea condiţiilor ce au provocat-o ci doar la deformarea acesteia.

În timp, deformarea stării de fapt duce la confuzie şi la trăiri contradictorii.

Şi asta pentru că omul pierde treptat contactul cu şablonul.

Cel mai rău este, însă, când deformarea este atât de mare, încât nemaigăsind nici măcar un colţ al stării de fapt care să se potrivească şablonului, omul pune la îndoială propriile convingeri, întrebându-se: mai are vreun sens?

By raducu • depresii • 1

Jul 30 2009

Nu ţi-e frig?

Ştiţi cum se numeşte în psihologie, atunci când, de exemplu, vă aflaţi pe pârtia de ski cu mai mulţi prieteni şi vă e frig şi îl întrebaţi pe unul din ei: “Nu ţi-e frig?”, deşi e clar că întrebarea se trage de la ceea ce simţi tu?

Sau când vă e foame şi deschideţi frigiderul întrebându-l pe cel de lângă voi: “Nu ţi-e foame?”. Aceeaşi cauză.

Nici eu nu ştiu cum se numeşte. Poate mă lamureşte şi pe mine cineva. Am o pată pe creier iar neuronii mei o confundă cu o baltă. Aşa că-i ţin în lesă, să nu bea apă d-asta, mizerabilă.

P.S. Mă întreb dacă a fost aceeaşi situaţie, atunci când cineva m-a întrebat: “Nu te-ai plictisit de mine?” worried

By raducu • de ale mele, depresii • 5

Jul 28 2009

El… a ştiut…

Abia a ieşit din baie. Nu a auzit-o când a intrat. Nici măcar nu s-a întrebat cum a intrat. Stă împietrit în uşa băii şi se holbează la scena ce se petrece în patul lui regal din lemn de tec, cu baldachin din mătase purpurie, atât de fină, încât pielea ei pare că a luat foc de-a binelea, privită printr-însul.

E de o frumuseţe desăvârşită. Şi cum se întinde şi cum se răsuceşte în pat, oferă privirii lui imaginea perfecţiunii. Stând pe o parte, lăsând rochiţa-i albă să-i dezvelească coapsele sculptate de îngeri, cu un umăr gol ce pare că cerşeşte o sărutare, işi trece mâinile-i delicate prin păru-i negru, lăsându-l să se răsfire pe perna imensă ce se mişcă în tandem cu ea şi pare că suspină înconjurată de parfumul ei divin.

Cu capul pe spate, întinsă ca un arc într-un spasm de plăcere, işi trece peste buzele-i flămande de dragoste, două degete… încet… încet… conturându-le şi făcându-le să tremure, înainte de a porni pe gât, în jos. Cu unghiile-i ce par înmuiate-n sânge, ca două pete pe rochiţa imaculată, încearcă să o rupă, să ajungă la sânii-i ce se conturează sub satinul fin.

Cealaltă mână-i este de pe-acum pe coapsă, urcând uşor spre fese şi zgâriind cu unghiile bronzu-i de cleopatră, lasând mici poteci ce parcă vor să îi arate drumul pe care el îl va urma cu limba…

Să… continui?     da/nu

până atunci…

Atunci s-a întâmplat. El a ştiut că s-a întâmplat ceva… Nemişcat şi nud, cu prosopul căzut, fapt pe care nici măcar nu-l observase, cu gura căscată… a ştiut. A ştiut că i-a intrat o muscă-n gură şi s-a înecat ca prostu’ !!

By raducu • depresii, texte © raducu • 8 • Tags:

Jul 28 2009

Postat de nevoie

Hahahaha.

Nici nu s-a răcit bine primul post, că a şi picat serverul pe care are blogul meu umil baza de date.

Îmi cer scuze celor care au trecut pe aici în timpul în care pagina era… goală.

* * *

Azi ascultam:

* * *

Oh… despre melodie… să nu uit… dom’şoara din spate… da, da… nu… nu tu… cealaltă… da, tu… creaţa… da, tu… stai flexată că nu e pentru tine.

By raducu • muzica • 0

Jul 27 2009

Cu neuronii-n lesă

Şi uite-mă cum scriu din nou pe blog…

Vechii mei cititori, dacă mai trăiesc, îşi vor da seama imediat că ceva nu este în regulă cu blogul…
Ei bine… l-am schimbat. Cred, de fapt, că m-am schimbat.

Simţeam că “aventuri în rromânia” nu mă mai reprezintă. Am ţipat la idioţi, am înjurat toţi cretinii care ne conduc sau nu, am scris despre tot ce vedeam că nu e normal în jurul meu. Scriam… despre alţii. Cred că a venit vremea să scriu şi despre mine…
Voi republica, din când în cănd, câteva bloguri mai vechi.

Trebuie să vă mai spun de la bun început că voi încălca una din regulile de aur ale acestui blog. Şi anume acela de a nu înjura pe faţa. Înainte nu înjuram pentru că aşa mi s-a cerut… Mă citeau neamurile. Nu mai este cazul. Aşa că v-o spun direct dragii mei cititori, voi înjura daca voi simţi nevoia. Şi dacă unora dintre dvs. nu le place, îi rog respectuos să închidă browserul şi să nu mai dea pe aici până nu schimb iar blogul, dedicându-l canalului TV de desene animate Cartoon Network.

* * *

Până la un articol viitor, rumegaţi una din lesă:

Credeţi că aţi putea fi fericiţi dacă v-aţi îndrăgosti de cel mai bun prieten / cea mai bună prietenă?

By raducu • de ale mele • 15

« 9 10 11 12 13 14 15 16